Ştiri locale

180 de participanți înscriși la a doua ediție a provocării „Marea mișcare pentru sănătate”

Un număr de 30 de echipe, care totalizează 180 de participanți, s-au înscris la cea de a doua ediție a provocării „Marea mișcare pentru sănătate”, care va fi organizată la începutul lunii iunie, pe pista de alergare a Stadionului Municipal Sfântu Gheorghe. Competiția cuprinde 3 provocări: de 24, de 12 și de 6 ore.

Potrivit organizatorilor, pentru echipele care s-au înscris la proba de 24 de ore evenimentul va începe sâmbătă, 1 iunie, de la ora 18:00, iar pentru participanții înscriși la proba de 12 ore startul va fi dat duminică, 2 iunie, la ora 6:00. Tot duminică, dar de la ora 12:00, va începe cea mai populară probă, cea de 6 ore.   

Organizatorii anunță și o serie de întâlniri deschise publicului, menite să inspire și să informeze participanții și iubitorii de mișcare.

„Suntem încântați să dezvăluim că 30 de echipe, totalizând 180 de participanți, se pregătesc pentru acest eveniment de excepție! (…) Prima întâlnire va avea loc vineri, 24 mai, de la ora 18:00, în Amfiteatrul Universității Babeș Bolyai din Sfântu Gheorghe, unde Daniel Santa, organizatorul Brașov Running Festival, va susține prelegerea Nu uita să-ți legi șireturile. Pe 28 mai, de la ora 18:30, doritorii sunt invitați la Bucătăria cu cereale, o prezentare susținută de bucătarul chef Kovács Gábor Áron și nutriționista Bicsok Éva, care va avea loc la Restaurantul Castel. Aceștia vor discuta despre alimentația sănătoasă, esențială pentru sportivi. La acest eveniment locurile sunt limitate și condiționate de înscriere prealabilă. Joi, 30 mai, de la ora 18:00, psihologul, hipnoterapeutul și specialistul în sănătate mintală Miklós Csongor va prezenta Viața înainte și după linia de finiș, la Bertis Pub. În această prezentare, invitatul va aborda impactul mental și emoțional al competițiilor sportive (…) Vă așteptăm cu drag să participați la aceste evenimente și să susțineți concurenții pe parcursul Provocării de Mișcare. Este o ocazie perfectă de a sărbători sănătatea, mișcarea și spiritul comunitar”, au transmis reprezentanții Asociației Fitness Tribe, organizatorii evenimentului.

Potrivit acestora, seria de întâlniri se va încheia pe 7 iunie, la ora 18:00, cu evenimentul „Povestea unui mountainbiker”, care va avea loc în Amfiteatrul Universității Babeș Bolyai din Sfântu Gheorghe. Invitatul special al acestui eveniment este multiplul campion la mountainbike Ede Molnár.

Conform regulamentului competiției, în funcție de provocarea aleasă, cel puțin un membru din fiecare echipă înscrisă va trebui să alerge sau să meargă pe pista de alergare fără întrerupere până la scurgerea timpului ales. O persoană poate participa într-o singură echipă.

La final, vor fi premiate cea mai sportivă școală, cea mai sportivă firmă, respectiv cel mai sportiv colectiv de muncă din fiecare provocare (6, 12, 24 de ore). Premiul I este 400 de lei, premiul II este 350 de lei, iar premiul III este 250 de lei. 

Prima ediție a provocării „Mișcare pentru sănătate” a avut loc în luna mai a anului trecut, și a început cu parcurgerea unui plan de antrenament și 4 workshop-uri pe diferite teme legate de sport, organizate pentru pregătirea concurenților.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio