16 grădinițe din județul Covasna vor fi deschise în vacanţa de vară
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a publicat lista grădinițelor din județul Covasna care vor fi deschise pe perioada vacanţei de vară (24 iunie – 31 august), venind astfel în sprijinul părinților care nu au cu cine să îi lase pe cei mici cât timp sunt la serviciu. Astfel 16 grădinițe vor desfăşura și în vacanță activităţi pentru preșcolari. Dintre acestea, 8 sunt la Sfântu Gheorghe, 4 la Târgu Secuiesc, două la Covasna, și câte una la Întorsura Buzăului și Baraolt.
Lista completă, împreună cu adresele, numerele de telefon și perioada în care va fi deschisă fiecare grădiniță, AICI.
La Sfântu Gheorghe, Grădinițele cu Program Prelungit „Gulliver”, „Hófehérke”, „Napsugár”, „Körösi Csoma Sándor” și „Pinocchio” vor fi deschise în perioada 24 iunie – 31 iulie, și vor fi închise în luna august, iar Grădinițele cu Program Prelungit „Benedek Elek” și „Árvácska” vor fi deschise în perioada 24-30 iunie, și din nou în perioada 1-31 august, în vreme ce Grădinița „Csipike” va fi deschisă în perioada 24-30 iunie, respectiv 5-31 august.
Pentru elevii care nu susțin examenele naționale, ultima zi de școală va fi vineri, 21 iunie, iar vacanța de vară se va încheia pe 8 septembrie.
(Ioana Ardeleanu)