Ştiri locale

150 de candidați înscriși pentru posturile de ofițeri și subofițeri ISU Covasna

150 de candidați s-au înscris pentru a ocupa unul din cele 11 posturi de ofițeri și subofițeri, respectiv două de personal contractual, scoase la concurs de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna.

Înscrierile s-au derulat în perioada 8 – 17 octombrie, pentru posturile de ofițeri și subofițeri, respectiv 8-18 octombrie pentru cele de personal contractual.

Publicitate

„În ultimele săptămâni am promovat o serie de angajări prin încadrare directă sau rechemare în activitate pentru un număr de 13 posturi, respectiv două de ofițeri, 9 de subofițeri, și două pentru personal contractual, la care s-au înscris în total 150 candidați. Ne bucurăm că au ales instituția noastră și le urăm succes la examenele care vor avea loc în perioada următoare”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Lt. Marius Tolvaj, într-un interviu la We Radio.

Până în data de 24 octombrie, inclusiv, candidații trebuie să depună toate documentele necesare la dosarul de recrutare și să le trimită la adresa de e-mail: sru@isujcv.ro, urmând ca lista candidaților care nu îndeplinesc condițiile de participare să fie publicată în data de 15 noiembrie la avizierul și pe site-ul unității, după verificarea dosarelor.

Proba scrisă va avea loc în data de 20 noiembrie, și tot în aceeași zi vor fi publicate rezultatele la avizierul și pe site-ul unității, candidații având la dispoziție 24 de ore pentru depunerea eventualelor contestații.

După afișarea tabelului cu rezultatele finale, candidații declarați ,,admis’’ la concursul pentru ocuparea postului vacant prin încadrare directă sau rechemare în activitate vor susține evaluarea psihologică și examinarea medicală.

Peste 8.500 de posturi noi în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din țară, până în 2025

În următorii 3 ani, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va suplimenta numărul de posturi în cadrul unităților din țară, urmând să fie scoate la concurs un număr de 8.546 de posturi noi, din care 129 de ofițer, 25 de maiștri militari, și subofițeri, respectiv 8.400 de soldați și gradați profesioniști, care vor fi ocupate treptat, prin concurs, până în 2025.

„Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (…) Până la finele acestui an urmează să fie ocupate 1.479 de posturi, iar restul angajărilor vor fi făcute până în 2025. Până acum, IGSU a avut categoria ofițerilor și a subofițerilor, ambele categorii fiind cu o anumită pregătire și pot avea funcții de comandă. Ce ne-a lipsit a fost categoria soldaților și a gradaților profesioniști, care nu a existat în cadrul IGSU”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna.

Potrivit acestuia, contractele la această categorie vor fi pe o perioadă determinată, de 4-5 ani, cu posibilitate de prelungire a contractului în anumite condiții, iar noii angajați vor lucra pe partea de intervenții pentru stingerea incendiilor.

Va exista însă o limită de vârstă la încadrare, iar față de posturile de subofițeri și ofițeri, în cazul soldaților și gradaților profesioniști se vor cere doar studii gimnaziale sau liceale, fără a fi necesară diploma de Bacalaureat.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio