15 milioane de lei suplimentari pentru investiții în județul Covasna

Deputatul UDMR Covasna, Miklós Zoltán, a prezentat, într-o conferință de presă, bilanțul negocierilor pentru Legea Bugetului de Stat pe anul 2026, subliniind eforturile depuse pentru asigurarea finanțării proiectelor din județul Covasna. 

Acesta a anunțat că, prin intermediul amendamentelor susținute de UDMR în Parlament, s-a reușit alocarea unei sume suplimentare de aproximativ 15 milioane de lei (mai exact 14,35 milioane de lei) pentru investițiile comunităților locale.

Municipiul Sfântu Gheorghe: Primește 5,9 milioane de lei. Această sumă este direcționată către Școala Gimnazială „Váradi József”, unde va acoperi aportul propriu al municipalității într-un proiect amplu de modernizare finanțat din fonduri europene.

Consiliul Județean Covasna: Beneficiază de aproape 4 milioane de lei. Fondurile vor fi utilizate pentru: cofinanțarea proiectelor din comune pentru școli, grădinițe și cămine culturale; reabilitarea Spitalului din Baraolt; întreținerea drumului către localitatea Comandău.

Municipiul Târgu Secuiesc: Are alocată suma de 3,1 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru cofinanțarea extinderii rețelelor de utilități în satele aparținătoare, precum Ruseni și Lunga.

Orașul Baraolt: Primește 700.000 de lei pentru proiecte de eficiență energetică, izolarea clădirii spitalului și modernizarea curții acestuia.

Orașul Covasna: Beneficiază de 700.000 de lei pentru un proiect de regenerare urbană unde este necesară o participare financiară proprie semnificativă.

Deputatul a subliniat că aceste sume sunt esențiale pentru finalizarea investițiilor locale, în contextul în care bugetul național pe 2026 nu prevede majorări de taxe, dar impune o prudență extremă din cauza țintei de deficit de 6,2%.

În context, parlamentarul covăsnean şi-a exprimat nemulţumirea faţă de “tratamentul preferenţial” de care beneficiază Bucureştiul, care, spre deosebire de restul ţării, nu contribuie la fondul de solidaritate.

„Nu suntem mulţumiţi de tratamentul preferenţial de care a beneficiat Bucureştiul”

„Nu suntem 100% mulţumiţi, am şi spus-o, am şi declarat-o de mai multe ori şi o spun şi acum: nu suntem, în primul rând, mulţumiţi de tratamentul preferenţial de care a beneficiat Bucureştiul, Bucureştiul fiind singura localitate care nu contribuie la acel fond de solidaritate. Practic, ce înseamnă acest fond de solidaritate: fiecare localitate renunţă la 14% din impozitul pe venit. Din acele sume se face un fond de solidaritate care se alocă pentru acele primării, comune în majoritatea cazurilor, care au venituri sub un anumit prag. Primării mai sărace, practic. Fiecare localitate renunţă la 14% din impozitul pe venit, singura localitate care nu renunţă este Bucureştiul. Nu suntem mulţumiţi, este un tratament preferenţial”, a argumentat deputatul UDMR Covasna.

Potrivit acestuia, mesajul transmis prin tratamentul preferenţial faţă de administraţia din Bucureşti este un îndemn la iresponsabilitate.

„Practic, ce facem: transmitem un mesaj că poţi să fii iresponsabil şi poţi să ajungi la marginea incapacităţii de plată, vine statul şi te salvează. Nu ne place această abordare şi încă o dată s-a dovedit faptul că Bucureştiul are ţară şi nu invers. De asemenea, există un alt mecanism prin care, de la fiecare localitate care are impozit pe venit pe locuitor peste medie, se ia 25% şi se face venit la bugetul de stat. Singurele primării care au scăpat sunt sectoarele Bucureştiului, iar ca dovadă că Bucureştiul are un tratament preferenţial care nu este deloc potrivit şi nu transmite un mesaj bun”, a mai spus parlamentarul Miklos Zoltan.

Pachet social substanțial

Pe lângă investițiile în infrastructură, bugetul pe anul 2026 include un pachet social substanțial, conceput pentru a proteja categoriile vulnerabile în fața inflației și a creșterii costurilor de trai.

Iată principalele măsuri de sprijin detaliate de deputatul Miklós Zoltán:

  • Sprijin pentru 2,8 milioane de pensionari: Persoanele cu pensii sub 3.000 de lei vor primi ajutoare financiare diferențiate: 1.000 de lei pentru pensii sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru cele între 1.500 și 2.000 de lei, respectiv 600 de lei pentru veniturile cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei.
  • Majorări pentru copiii cu dizabilități: Aproximativ 82.000 de copii cu handicap vor beneficia de alocații lunare majorate, cuantumul fiind stabilit în funcție de gradul de dizabilitate (grav, accentuat sau ușor).
  • Ajutor pentru familii cu venituri reduse: Pachetul include creșteri ale alocațiilor sociale pentru susținerea familiilor cu venituri mici, inclusiv pentru familiile monoparentale.
  • Creșterea salariului minim: Începând cu data de 1 iulie 2026, salariul minim brut va fi majorat de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, reprezentând o creștere de 6,5% destinată susținerii puterii de cumpărare.
Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate