
13 echipe înscrise la concursul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”. Program complet 9-11 septembrie
În weekend, la Sfântu Gheorghe are loc a 4-a ediție a Festivalului Deliciilor Dulci. Organizatorii au definitivat programul celor 3 zile (9-11 septembrie), care va cuprinde programe interactive pentru copii, concerte şi activităţi de păstrare şi promovare a tradiţiilor din regiune, iar concursurile se vor desfășura în Piaţa Libertăţii şi în parcarea fostului Hotel Bodoc.
La ediția din acest an s-au înscris 13 echipe din județele Covasna, Harghita și Mureș, care vor concura sâmbătă pentru titlul de „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”. Participanții vor avea de pregătit cozonaci secuiești după o rețetă tradițională.
„Vor fi prezenți producători din Ciucani – Sânmartin, Cetățuia – Sânsimion, Miercurea Ciuc, Lupeni, Odorheiu Secuiesc, Sântionlunca, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Târgu Mureș și Valea Crișului. Președintele juriului va fi Farkas Ferenc, maestru cofetar din Sfântu Gheorghe cu o reputație de nivel internațional. Ceilalți membri ai juriului vor fi: Szőcs Ilona – administratoarea pensiunii Malomkert din Cernat, Bocskor István – administratorul Brutăriei Bocskor din Sânmartin, Jánossy Alíz, jurnalistă din Gheorgheni specializată în gastronomie, și Kabai János, director de producție la ELDI Brutăria SRL din Târgu Mureș. Membru de onoare în juriu va fi Veres István din Târgu Secuiesc, chef cu stea Michelin”, au transmis organizatorii.
Kürtőskalács lung de 15 metri
Tot sâmbătă, înaintea decernării premiilor „Kürtőskalács-ul Anului”, va fi preparat un kürtőskalács în lungime de 15 metri – cu un metru mai lung față de cel realizat în cadrul ediției din 2019.
Seara se va încheia cu concertele trupelor KáeR & Kapriccio (18:30) și 3 SUD EST (20:00).
Imaginaţia concurenţilor testată în cadrul concrusului „Kürtőskalács-ul regândit”
Duminică, în ultima zi a festivalului, imaginația concurenților va fi testată în cadrul concursului „Kürtőskalács-ul regândit”, care va începe la ora 12:00 și va fi coordonat de bucătarul-chef Veres István din Târgu Secuiesc, deţinătorul unei stele Michelin, iar
De la ora 17:00 va fi preparat și prezentat „Kürtőskalács-ul din Bazinul Carpatic”, un cozonac secuiesc uriaș, în lungime de 230 cm și cu un diametru de 45-80 cm, din care vor putea degusta toți cei prezenți.
(Ioana Ardeleanu)
Program complet
VINERI (7 septembrie)
12:00 – Masă rotundă pe tema proiectului „Cufărul de zestre” – identificarea și valorificarea valorilor materiale și imateriale din aria noastră geografică – Centrul de Cultură al Judeţului Covasna
16:30 – Spectacol de dans popular cu Ansamblul de Dans Háromszék
17:30 – Cum se face? – Cozonacul secuiesc – Kürtőskalács de la Cernat – prezintă Pensiunea Malomkert (Transmisie live)
20:00 – Concert Trend Music
SÂMBĂTĂ (10 septembrie)
11:00-17:00
- Program interactiv pentru copii – Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului
- Programe pentru copii – Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, Parcul Elisabeta
12:00-16:00 Tiroliană pentru copii – Serviciul Public Județean Salvamont Covasna, Parcul Elisabeta
11:50 – Prezentarea juriului pentru concursul „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”
12:00 – Deschiderea concursului „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc” (12:00-14:00, Transmisie în direct de la concurs)
14:00 – Dansuri populare maghiare: Ansamblurile de Dans Perkő și Kincskeresők
15:30 – Discursuri
16:00 – Prepararea Kürtőskalács-ului cu o lungime de 15 m
17:00 – Decernarea premiilor „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”
18:30 – Concert KáeR & Kapriccio (1h)
20:00 – Concert 3 SUD EST (1 h și 1 min.)
DUMINICĂ (11 septembrie)
11:00 – Concert susținut de Fanfara Kováts András din Reci
11:00-17:00
- Program interactiv pentru copii – Școala micului maestru în prepararea kürtős-ului
- Programe pentru copii – Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, Parcul Elisabeta
12:00-16:00 Tiroliană pentru copii – Serviciul Public Județean Salvamont Covasna, Parcul Elisabeta
12:00 – Deschiderea concursului „Kürtőskalács-ul regândit” (12:00 – 14:00, Transmisie în direct de la concurs)
14:00 – 17:00 Program de călărie – în cooperare cu Centrul de Echitație Barabás din Arcuș, Parcul Elisabeta
14:30-15:00 Spectacol de dans popular – Ansamblul Florile Zagonului
15:30-16:30 Petrecere de dans popular pentru copii – acompaniament asigurat de trupa Folker, Parcul Elisabeta
17:00 – „Kürtőskalács-ul din Bazinul Carpatic – Kürtős-ul uriaș” – preparare, prezentare și gustare
17:30 – Decernarea premiilor „Kürtőskalács regândit”
19:00 – Concert Térerő
20:30 – Concert Magna Cum Laude
Alte programe: Trenulețul kürtős; Drumul grâului – filmulețe pe bicicletă.