Ştiri

12 persoane rănite într-o explozie puternică la un magazin de bricolaj din Botoșani. A fost activat Planul roșu

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, într-un magazin de materiale de construcţii de la intrarea în municipiul Botoşani, dinspre Suceava. La faţa locului s-au deplasat 12 echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu patru autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD şi două ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Treisprezece victime au fost transportate la spital în urma exploziei, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, conform AGERPRES. Patru dintre victime sunt în stare gravă. 30 de persoane au ieșit singure din magazine.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că un avion şi un elicopter sunt pregătite în cazul în care este nevoie să fie trimise de la Bucureşti. Potrivit acestuia, nu au fost înregistrate decese. Două elicoptere SMURD de la Iași și Galați au fost trimise în Botoșani. O parte din fațada magazinului a fost spulberată de explozie. Deflagrația s-ar fi produs din cauza unei centrale aflate în interiorul magazinul, potrivti DIGI24.ro. 

110 angajați și clienți s-au autoevacuat. Compania Dedeman a transmis că magazinul din Botoșani respecta toate normele de siguranță și că o firmă externă autorizată desfășura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz al magazinului.

Ministerul Sănătății a transmis că până în momentul de față s-au înregistrat 13 victime, dintre care 4 în stare gravă, doi dintre pacienți fiind intubați. Pacienții prezintă arsuri de diferite grade într-o proporție de 10-15%, localizate în partea superioară a corpului. Doi dintre pacienții aflați în stare gravă vor fi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon din Iași, iar doi la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), pe cale aeriană, transportul fiind asigurat de DSU. 

Publicitate
banner we radio