Ştiri locale

12 camere audio-video BodyCam pentru dotarea poliţiştilor covăsneni

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a achiziţionat 12 camere audio-video BodyCam pentru dotarea poliţiştilor cu atribuţii pe linie de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), în baza unui contract de cooperare încheiat între cele două instituţii.

„Pentru noi, siguranţa cetăţenilor primează. Consiliul Judeţean Covasna a cumpărat 12 bucăţi BodyCam audio-video pentru Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna. Scopul nostru este de a mări capacitatea Poliţiei şi de a controla interacţiunile poliţistului cu cetăţeanul”, a declarat preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, într-o postare video pe internet.
Comisarul şef Lucian Trăistaru, împuternicit la comanda IPJ Covasna, a precizat că aceste camere pot fi utilizate şi pe timpul nopţii, iar imaginile pot constitui probe în instanţă.

„Camerele vor fi folosite de către agenţii de siguranţă publică. (…) Camera are un avantaj important şi anume faptul că are şi modul Night Vision, deci poate să fie folosită şi noaptea în condiţii luminozitate scăzută. Ea se prinde de uniformă şi filmează atât timp cât este pornită maximum 480 de minute. Camerele prezintă mai multe avantaje atât pentru Poliţie, cât şi pentru cetăţean: pot ajuta la prevenirea şi la soluţionarea plângerilor împotriva poliţiştilor în cazul unor purtări abuzive, de asemenea imaginile pot fi folosite drept dovadă în instanţă în cazul unor fapte de ultraj îndreptate împotriva poliţiştilor, un lucru deosebit de important, responsabilizează atât poliţistul, cât şi cetăţeanul care ştie că este filmat şi ştie că aceste imagini pot fi folosite şi împotriva lui”, a menţionat Lucian Trăistaru.

(Agerpres)

BodyCam-ot vásároltunk a megyei rendőrség számára

Hu • Ro❗️ Nekünk az emberek biztonsága a legfontosabb.✅ Kovászna Megye Tanácsa 12 darab testkamerát vásárolt a megyei rendőrség számára. Ezek a kamerák rögzítik a közrendészek és a polgárok beszélgetéseit, ezáltal mind a lakosság, mind a rend őrei biztonságát szolgálva. ❗️ Pentru noi siguranța cetățenilor primează.✅ Consiliul Județean Covasna a cumpărat 12 bucăți BodyCam pentru Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Aceste aparate ajută atât la responsabilizarea polițiștilor cât și a cetățenilor.

Publicată de Tamás Sándor pe Duminică, 14 iunie 2020
Publicitate
banner we radio