Ştiri

10 octombrie – Ziua Mondială a Sănătății Mentale

Pandemia de COVID-19 a avut un impact major asupra sănătății mentale a oamenilor. În 2021, guvernele din întreaga lume au recunoscut necesitatea extinderii serviciilor de sănătate mentală de calitate la toate nivelurile, iar Ziua Mondială a Sănătății Mentale este un bun prilej de a vorbi despre problemele cu care se confruntă multe persoane, scrie doc.ro.

Ziua Mondială a Sănătății Mentale se sărbătorește anual pe data de 10 octombrie, în scopul creșterii gradului de conștientizare a problemelor de sănătate mentală din întreaga lume și mobilizarea eforturilor în acest sens. Sloganul campaniei din acest an este „Îngrijirea sănătății mentale pentru toți: hai să o facem realitate!”.

Publicitate

Ziua Mondială a Sănătății Mentale, un prilej de reflecție și acțiune

Pandemia de COVID-19 a avut un impact semnificativ asupra sănătății mentale a oamenilor. Unele grupuri sociale – inclusiv lucrătorii din domeniul sănătății și alți angajați din prima linie, oamenii care trăiesc singuri și cei care se luptă cu afecțiuni mentale preexistente – au fost deosebit de afectate. Un sondaj al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), efectuat la mijlocul anului 2020, a arătat în mod clar că serviciile pentru tulburările mentale, neurologice și ale consumului de substanțe au fost întrerupte semnificativ în timpul pandemiei.

În mai 2021, în cadrul Adunării Mondiale a Sănătății, guvernele lumii au recunoscut că este nevoie de o extindere a serviciilor de sănătate mentală de calitate la toate nivelurile și au aprobat Planul de acțiune al sănătății mintale al OMS 2013-2030, inclusiv opțiunile actualizate de implementare ale planului și indicatorii pentru măsurarea progresului.

Ziua Mondială a Sănătății Mentale reprezintă o oportunitate pentru liderii guvernamentali, organizațiile societății civile și alte entități de a vorbi despre măsurile pe care le iau deja și pe care intenționează să le ia în sprijinul acestui obiectiv.  Pe site-ul OMS există o serie de materiale educaționale pentru Ziua Mondială a Sănătății Mentale de anul acesta pentru oricine dorește să se informeze despre depresia în rândul copiilor, adolescenților, gravidelor, vârstnicilor și despre ce poate face o persoană care simte că viața nu merită trăită și se confruntă cu gânduri suicidare (sau cunoaște pe cineva care se luptă cu aceste probleme).

Cum se poate îmbunătăți sănătatea mentală?

Există multe lucruri care se pot face pentru îmbunătățirea stării de sănătate mentală, cum ar fi păstrarea unei atitudini optimiste și practicarea recunoștinței, dar și o alimentație sănătoasă și activități fizice regulate.

Menține o perspectivă pozitivă asupra vieții

Deși fiecare dintre noi trece prin evenimente nefericite de-a lungul vieții și prin perioade dificile, este important să încerci mereu să ai o perspectivă pozitivă asupra vieții, prin găsirea echilibrului între sentimentele pozitive și negative, prin strădania de a păstra cât mai mult emoțiile pozitive și prin evitarea pe cât posibil a rămânerii în stări psihice negative. A fi pozitiv nu înseamnă că nu te simți niciodată deznădăjuit sau furios, ci că știi cum să gestionezi aceste sentimente atunci când apar.

Pentru ca emoțiile negative să nu te copleșească, amintește-ți că majoritatea situațiilor prin care treci sunt temporare și că de cele mai multe ori depinde de tine să îți faci viața mai bună. Evită să te gândești insistent asupra lucrurilor rele care s-au întâmplat în trecut și să-ți faci prea multe griji pentru viitor.

Dacă nu reușești să faci acest lucru de unul singur, cere sfatul medicului de familie, care te poate îndrepta spre un consilier psihologic sau terapeut. Uneori, câteva ședințe de psihoterapie pot face difierența între o persoană care nu știe să-și gestioneze problemele și o persoană care le poate face față fără să cedeze psihic.

Evită știrile negative

Ia o pauză de la informațiile negative care par să vină pe toate căile. Dacă observi că te uiți mereu la știri sau că urmărești obsesiv rețelele sociale și te compari cu tot felul de persoane despre care ți se pare că sunt mai fericite decât tine, fă-ți un plan prin care să nu mai fi invadat permanent de informații despre dezastre naturale, scandaluri politice sau schimbări locale și de poze din vacanțe sau despre succesele altora. De exemplu, uită-te la știri și pe rețelele sociale doar o dată pe zi și devino conștient de faptul că nu tot ce vezi pe rețelele sociale este întru totul adevărat.

Practică recunoștința

Multe persoane sunt atât de înverșunate în a se plânge că le lipsesc diverse lucruri sau că au tot felul de dorințe pe care nu le pot împlini, încât pur și simplu uită să fie recunoscătoare pentru lucrurile bune din viața lor. Dacă simți că este și cazul tău, încearcă să te întrebi zilnic pentru ce ești recunoscător și să faci o listă în minte sau pe o foaie.

O să vezi că ți se vor aduna tot felul de lucruri, de la unele mici la altele de mai mare importanță, cum ar fi faptul că ai un acoperiș deasupra capului, că ți-ai permis să iei un mic dejun delicios, că te-a sunat o persoană dragă, că ai reușit să-ți planifici o vacanță și așa mai departe. Practicarea recunoștinței te poate ajuta să vezi viața diferit.

Ai grijă de sănătatea fizică

Sănătatea fizică și cea mentală sunt conectate, așa că un pas important pentru o sănătate mentală cât mai bună este să ai grijă de corpul tău și să-i păstrezi cât mai bine funcțiile. Fii activ fizic, deoarece mișcarea nu doar că te menține în formă, ci poate reduce și sentimentele de stres și depresie și îți poate îmbunătăți starea de spirit. Dormi suficient, deoarece un somn prea scurt sau neodihnitor strică starea de spirit, iar pe termen lung crește riscul de depresie.

Nu mai puțin important, ai grijă la ce îți pui în farfurie. Alimentele hrănitoare te ajută nu doar să fii mai sănătos fizic și să te menții la o greutate normală pentru vârsta și înălțimea ta, ci și să ai o stare mai bună de sănătate mentală, prin reducerea anxietății și a stresului.

Conectează-te cu cei din jur, dar și cu tine însuți

Oamenii sunt creaturi sociale și este important să ai relații puternice și sănătoase cu ceilalți. A simți că există un sprijin în familie și printre prieteni crește starea de bine a unei persoane. De asemenea, implicarea în evenimentele care au loc în comunitatea sau în cartierul tău pot fi benefice pentru sănătatea mentală (de exemplu, voluntariatul pentru o casă de bătrâni, participarea la unele concursuri sportive etc.). La fel de important este ca, atunci când simți nevoia să fii singur, să îți faci timp pentru tine, pentru gândurile și pasiunile tale.

Găsește-ți scopuri în viață

Fie că îți dorești să fii mai bun în munca ta ori să îți dezvolți anumite abilități personale, fie că vrei să înveți o limbă străină sau să ajuți împreună cu vecinii la obținerea unui cartier mai verde, a avea un scop sau mai multe ajută la păstrarea sănătății mentale.

 

Publicitate
banner we radio