Ştiri locale

Ziua Mondială a Obezității: Angajații școlilor și grădinițelor din județ au învățat despre alimentația sănătoasă

Aproximativ 40 de persoane, angajați ai unor grădinițe și școli din județul Covasna, au participat, luni, la o sesiune de informare, educare și comunicare, organizată de Compartimentul pentru Promovarea Sănătăţii din cadrul DSP Covasna, în colaborare cu Grădinița „Csipike” din Sfântu Gheorghe.

Evenimentul, organizat pentru a marca Ziua Mondială a Obezității, sărbătorită anual în data de 4 martie, a avut loc la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, ca parte a programelor de educaţie sanitară derulate de DSP Covasna în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Publicitate

Prezentarea a fost condusă de nutriționistul și dieteticianul clinician Zsidó Szabolcs, asistent medical dietetician în cadrul Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe, iar participanții au învățat despre alimentația sănătoasă, reducerea îmbolnăvirilor cauzate de regimul alimentar necorespunzător, prevenirea obezității, bolilor cardiovasculare, diabetului zaharat și cancerului.

„Am avut o prezentare PowerPoint în limbile română și maghiară, am vorbit despre aditivii alimentari care sunt folosiți cel mai des în meniurile din grădinițe și școli, despre cum ar trebui  să fie schimbate. A fost a doua ședință, la prima întâlnire am vorbit despre greșelile pe care le-am observat în meniurile primite de la DSP (…) Au fost aproape 40 de persoane, bucătari, asistenți medicali și angajați ai grădinițelor și școlilor din județul Covasna (…) În calitate de specialist în nutriție, consider că pe lângă îndrumarea către un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată, este important să accentuez pericolele dietelor restrictive, ale anumitor suplimente nutritive și pericolele pastilelor de slăbire/detoxifiere”, ne-a spus dieteticianul.

Aproape 40% dintre copiii din România au probleme cu greutatea

În România, pe lângă bolile cardiovasculare, obezitatea este una dintre afecțiunile tot mai prezente, țara noastră fiind pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește obezitatea infantilă (circa 40% dintre copii au probleme cu greutatea). Predispoziția spre obezitate se poate moșteni, însă părinții trebuie să îi obișnuiască pe cei mici cu un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată și activități sportive.

Potrivit unui comunicat al DSP Covasna, obezitatea are consecințe negative semnificative asupra calității vieții, fiind un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, endocrine, unele forme de cancer, sau depresie.

„Complicații ale obezității sunt: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat tip 2, sindromul metabolic (o combinație de hiperglicemie, hipertensiune, hipertrigliceridemie și colesterol HDL scăzut), accidentul vascular cerebral, ficatul gras non-alcoolic, afecțiuni ginecologice (de exemplu infertilitate, cicluri neregulate), disfuncția erectilă și probleme de sănătate sexuală, tulburările respiratorii, inclusiv apneea de somn, afecțiuni ale veziculei biliare, osteoartrită. Obezitatea este o problemă medicală despre care trebuie să se discute la nivel de societate, dar și la nivel individual, astfel încât oamenii să poată recunoaște cauzele și riscurile pe care le prezintă excesul de greutate și obezitatea și să poată lua măsuri eficiente pentru o sănătate mai bună”, se arată în comunicatul transmis de DSP Covasna.

„Hrănirea unui copil de grădiniță poate fi o sarcină dificilă, dar este important să i se ofere mese sănătoase și nutritive”

Un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Publică în anul 2020 a relevat că în România, 3 din 10 copii cu vârste între 7 și 9 ani sunt supraponderali sau suferă de obezitate.   În acest context se estimează că până în anul 2035 obezitatea în rândul adulților va crește cu peste 60%, iar obezitatea infantilă va crește cu peste 100% față de anul 2020.

„Alimentația copiilor este o problemă socială importantă care afectează milioane de copii din întreaga lume. O nutriție deficitară poate duce la o serie de probleme de sănătate, inclusiv la întârzieri în creștere, subponderabilitate, deficiențe de micronutrienți și dezvoltare cognitivă deficitară. Numeroși factori sociali pot contribui la o nutriție deficitară a copiilor, inclusiv sărăcia, insecuritatea alimentară, lipsa de educație în materie de nutriție, asistența medicală inadecvată și practicile culturale. În unele cazuri, copiii pot fi, de asemenea, afectați de mediul alimentar din comunitățile lor, care pot fi lipsite de acces la opțiuni alimentare sănătoase. Hrănirea unui copil de vârsta grădiniței poate fi o sarcină dificilă, dar este important să îi oferiți mese sănătoase și nutritive pentru a le susține creșterea și dezvoltarea”, ne-a transmis Zsidó Szabolcs.

Printre recomandările făcute de dietetician reprezentanților unităților de învățământ din județ, în cadrul evenimentului de luni, se numără limitarea alimentelor procesate, evitarea aditivilor alimentari, limitarea aportului de energie provenit din consumul de grăsimi și zaharuri, creșterea consumului de legume, fructe și de cereale integrale, dar și practicarea activității fizice în mod regulat (copiii timp de 60 de minute pe zi, iar adulții cel puțin 150 de minute în decursul unei săptămâni).

„Pentru o alimentație sănătoasă la grădiniță, oferiți o varietate de alimente. Copiii pot fi pretențioși la mâncare, dar este important să le oferiți o varietate de alimente din toate grupele alimentare, inclusiv fructe, legume, cereale integrale, proteine și produse lactate. Încurajați-i să încerce alimente noi și încercați să le prezentați în moduri amuzante și atrăgătoare. Limitați alimentele procesate, care pot fi bogate în zahăruri adăugate, sare și grăsimi nesănătoase/ rafinate, precum și uleiul floarea soarelui, palmier, untură de porc. Limitarea acestor tipuri de alimente poate ajuta la promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și la reducerea riscului de obezitate și a altor probleme de sănătate. Încurajați mesele în stil familial! Mâncatul în familie poate fi o modalitate excelentă de a încuraja obiceiurile alimentare sănătoase. Încercați să faceți din timpul mesei o experiență relaxată și plăcută și încurajați-vă copilul să încerce alimente noi, dând un exemplu bun”, a mai transmis nutriționistul.

Participanții la eveniment au primit informații despre efectele pe care aditivii alimentari le pot avea asupra sănătății copiilor, dar și despre distribuția grupelor de alimentele în farfurie, astfel încât meniurile pe care copiii le primesc în școlile și grădinițele din județ să fie cât mai sănătoase.

„Folosiți porții de dimensiuni potrivite pentru copii. Copiii au stomacuri și apetituri mai mici decât adulții, așa că este important să ajustați dimensiunile porțiilor în consecință. Țintiți spre porții mai mici din fiecare grupă de alimente și încurajați-i pe copii să își asculte corpul și să se oprească din mâncat atunci când se simt sătui. Includeți o varietate de alimente. Copiii pot fi pretențioși la mâncare, dar este important să îi expuneți la o varietate de alimente sănătoase pentru a vă asigura că primesc toți nutrienții de care au nevoie. Oferiți o gamă variată de fructe, legume, cereale integrale și proteine și încercați să încorporați alimente noi în mese și gustări”, a mai transmis dieteticianul.

***

Zsidó Szabolcs a absolvit Facultatea de Nutriție și Dietetică din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, unde și-a obținut masteratul în cursul anului 2022. În timpul studenției, prin programul Erasmus, a participat la un stagiu de practică într-o clinică de medicină internă din Budapesta. De aproape doi ani este dietetician clinician și nutriționist într-o clinică privată din Târgu Secuiesc, iar în prezent se numără printre cele mai tinere cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, unde lucrează ca asistent medical dietetician.

Dieteticianul le oferă pacienților îndrumare pentru a-și schimba obiceiurile alimentare, starea de sănătate și stilul de viață.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio