Ştiri

FOTO. Zeci de morţi şi răniţi după prăbuşirea unui stejar pe insula Madeira

Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 35 au fost rănite pe insula portugheză Madeira, după ce un stejar s-a prăbuşit peste un grup de oameni care participau la un festival religios desfăşurat în oraşul Funchal, relatează site-urile The Associated Press şi RTP News.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 12.00 (14.00, ora României), în apropierea bisericii Senhora do Monte, aflată în regiunea Largo da Fonte din Funchal. Pompieri, poliţişti şi membri ai serviciilor de urgenţă se află la faţa locului.

Publicitate

Un stejar masiv s-a prăbuşit peste o zonă în care se aflau sute de persoane şi în care se vindeau lumânări. Arborele avea aproximativ 200 de ani şi trebuia să fie tăiat din 2014.

Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie portugheze, au fost confirmaţi 11 morţi şi 35 de răniţi dintre care patru se află în stare gravă.

Reporterul RTP News a anunţat că printre persoanele decedate se află şi doi copii. Mai mulţi oameni au fost transportaţi la spitalul Nelio Mendonca din Funchal, „cu fracturi multiple şi răni în zona capului”.

Festa da Senhora do Monte este cel mai mare festival din Madeira, fiind organizat în cinstea patronului spiritual al insulei. Anual, mii de persoane participă la evenimente, printre care şi mulţi turişti. Guvernatorul regional din Madeira, Miguel Albuquerque, îşi anunţase participarea la festival.

Publicitate
Publicitate
banner we radio