Ştiri locale

Vizitarea pacienţilor de la Spitalul Judeţean va fi permisă de la 1 aprilie

Interdicţia de vizitare a pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, instituită în urmă cu mai bine de o lună pe fondul valului de gripă şi viroze respiratorii, va fi suspendată începând cu data de 1 aprilie, când programul va reveni la normal, a informat vineri conducerea instituţiei.

„Începand din 1 aprilie, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă revocă suspendarea accesului vizitatorilor în spital intrată în vigoare cu data de 22 februarie a.c., revenind la programul obişnuit de ore de vizite a bolnavilor internaţi, zilnic între orele 14-16”, se arată într-un anunţ al Spitalului.

Publicitate

Măsura suspendării programului de vizitare a fost luată preventiv, în vederea protejării pacienţilor internaţi, imediat după confirmarea primelor cazuri de gripă în judeţ.

În acest sezon, în judeţul Covasna s-au înregistrat trei decese din cauza gripei tip A, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani din Sfântu Gheorghe, o tânără de 17 ani din zona Baraolt, însărcinată şi un bărbat de 53 de ani din Tulcea, care fusese internat pentru o operaţie, dar, pentru că prezenta semnele unei infecţii respiratorii grave, a fost transferat la Secţia de boli infecţioase, unde a încetat din viaţă.

(Agerpres)

 

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio