VIDEO. Valentin Suciu, antrenor Sepsi OSK: „E bine că suntem acolo sus, dar nu ne gândim la promovare”
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe nu a impresionat în meciul de la Râmnicu Vâlcea, acolo unde nu a avut ocazii, deşi a jucat 70 de minute în superioritate. Paradoxal, rămasă în inferioritate după eliminările lui Burlacu (minutul 82) şi Huiban (minutul 90), echipa covăsneană a dat lovitura în ultimul minut al prelungirilor, când centrarea lui Răzvan Damian a fost blocată cu mâna de Buşu, iar centralul Florin Miron din Bucureşti a dictat penalty. Daniel Ene a bătut bine lovitura de pedeaspă, la colţ şi Sepsi a câştigat astfel cu 1-0.
Centralul Florin Miron a condus foarte bine partida, fără a greşi la deciziile majore, dar penalty-ul din prelungiri a născut tensiuni, iar arbitrul a plecat nervos la vestiare, acuzând că a fost înjurat de doctorii de pe salvare!
La conferinţa de presă, antrenorul echipei din Sfântu Gheorghe, Valentin Suciu, a pus jocul modest pe seama absenţelor din rândul echipei sale. „Am făcut deplasarea la Vâlcea fără câţiva jucători care contau mult în angrenajul nostru, din acest motiv nu ne-a ieşit jocul aşa cum ne-am fi dorit. Cunoşteam echipa din Vâlcea, este o formaţie combinativă, îi place să joace fotbal, nu numai bufa-bufa, pe combinaţii rapide îşi surprinde adversarii. Ne-a surprins şi pe noi în prima repriză, când nu am reuşit să gestionăm omul în plus. E bine că am câştigat în ultima secundă, dar sunt dezamăgit de ce s-a întâmplat în repriza a doua, e inadmisibil să luăm aiurea două cartonaşe roşii”, a spus Suciu.
„E bine că suntem acolo sus, dar nu ne gândim la promovare”
Tehnicianul echipei din Covasna nu se gândeşte la promovare, deşi situaţia din clasament îi dă dreptul să spere. „E bine că suntem acolo sus, dar nu ne gândim la promovare, mai este mult de jucat, sunt jocuri grele, se poate întâmpla orice. Acum mă gândesc dacă etapa viitoare pot alinia 11 jucători competitivi. E greu, sunt accidentaţi, suspendaţi… Nici noi nu ne aşteptam la o prestaţie atât de bună în acest sezon. Mă bucur că am adus jucători competitivi, dar mai avem mult de tras, fotbaliştii au început să înţeleagă că nu se poate fără muncă şi am reuşit rezultate foarte bune. Cred că meciul era mult mai frumos dacă cele două echipe puteau să prezinte cel mai bun lot, dar aşa e la fotbal, se adună oboseală, nervi, vin acidentări, se iau cartonaşe. Liga a 2-a e mai frumoasă cu o serie, este şi costistitor, dar e mai frumos aşa, decât cu două serii”, a mai declarat Valentin Suciu.
„Avem stabilitate, linişte, avem banii la zi, este un mediu excelent pentru a lucra”
Suciu este mulţumit că echipa sa are stabilitate financiară, fapt care îi conferă linişte. „Noi avem patron, care este majoritar. Primăria ne mai ajută cu transportul, iar baza este a Ministerului. S-a făcut un contract de colaborare între Minister şi Primărie pentru modernizarea stadionului şi începe să se mişte şi acolo, avem susţinere. Cel mai important e că avem stabilitate, linişte, avem banii la zi, atât salariile cât şi primele, este un mediu excelent pentru a lucra”, a încheiat antrenorului echipei Sepsi OSK.
Cu cele trei puncte câştigate la Râmnicu Vâlcea, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a făcut 28 de puncte în 15 etape şi se află pe locul 4 în clasament, la 7 puncte în spatele liderului Juventus. Etapa următoare, Sepsi OSK joacă pe teren propriu, duminică, de la ora 11:30, cu Foresta Suceava, echipa de pe locul 7, cu 25 de puncte.
(Sursa: liga2.prosport.ro)