Ştiri locale

VIDEO. Prefectura Covasna: Numărul consilierilor locali şi judeţeni, mai mare decât la scrutinul anterior

Numărul consilierilor locali şi judeţeni ce vor fi aleşi la scrutinul din luna iunie va fi mai mare decât în urmă cu patru ani, creşterea survenind pe fondul modificărilor legislative şi a fluctuaţiei populaţiei, a declarat joi, prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu.

Potrivit acestuia, numărul total al consilierilor locali din judeţul Covasna va creşte de la 573 la 584, modificări urmând să aibă loc în municipiul Târgu Secuiesc, unde va creşte de la 17 la 19, în comuna Arcuş de la 9 la 11, Belin de la 11 la 13, Brăduţ, Ghelinţa şi Vâlcele de la 13 la 15, precum şi în comuna Brateş unde va scădea de la 11 la 9. De asemenea, la nivelul Consiliului Judeţean Covasna vor fi 31 de consilieri, faţă de 30 câţi sunt acum.

„În unele localităţi a crescut numărul populaţiei, în altele a scăzut, pe de altă parte a intervenit şi o modificare legistativă”, a explicat prefectul Sebastian Cucu.

El a mai spus că au fost stabilite cele 45 de circumscripţii electorale, a fost emis ordinul privind componenţa Comisiei tehnice pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, s-au dat în lucru ştampilele de vot, iar cel târziu săptămâna viitoare va fi lansată licitaţie pentru tipărirea buletinelor de vot.

Sebastian Cucu a menţionat că, potrivit estimărilor, vor fi tipărite în jur de 600.000 de buletine de vot, câte 200.000 de exemplare pentru alegerea primarilor, respectiv a consilierilor locali şi judeţeni, fiind necesare în jur de 12-14 tone de hârtie.

El a mai spus că preşedinţii Biroului Electoral Judeţean vor fi stabiliţi până pe 10 aprilie a.c.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio