Ştiri locale

VIDEO. Autorităţile locale din judeţul Covasna cer Ministerului Mediului deblocarea Ordinului privind derogările la vânătoarea de urs

Autorităţile locale din judeţul Covasna solicită Ministerului Mediului să evalueze cu responsabilitate gravitatea pericolului şi pagubele pricinuite de urşi şi să deblocheze procedura de emitere a Ordinului privind derogările la vânătoarea acestor animale, suspendată în urmă cu câteva zile, după ce Academia Română a dat aviz negativ acestui document.

În cadrul unei reuniuni organizate marţi la sediul Consiliului Judeţean Covasna, la care au participat primari, reprezentanţi ai composesoratelor, asociaţiilor de vânătoare şi ai unor instituţii publice, s-a arătat că numărul urşilor existenţi în judeţul Covasna depăşeşte cu mult raportările oficiale, iar aceste animale pun în pericol nu doar bunurile, ci şi vieţile oamenilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că, potrivit specialiştilor, în judeţ trăiesc aproximativ 1300 de urşi, faţă de 6-700 de exemplare cât apare în statistici.

„Cel mai grav nu este că ne întâlnim cu ursul în pădure, ci în sat sau în grajd, în livadă (…) şi chiar pe stradă. În ultimii ani, a crescut numărul atacurilor la persoane. În 2013, am avut un singur caz de muşcătură, în 2014 – două cazuri, în 2015 – trei cazuri şi în prima jumătate a anului 2016 – deja sunt două cazuri”, a declarat Tamas Sandor, care a citat ca sursă Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a prezentat o statistică potrivit căreia, în acest an, s-au înregistrat oficial 106 atacuri ale urşilor, soldate cu uciderea a numeroase animale domestice şi distrugerea câtorva zeci de hectare de culturi agricole, în special porumb.

„Plângerile oamenilor sunt justificate, urşii fac foarte multe pagube”, a declarat directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.

Participanţii la reuniune au reproşat oficialilor de la Bruxelles şi Bucureşti că „iau decizii din birou”, fără să cunoască realitatea de pe teren, iar în final au semnat un memoriu adresat Ministerului Mediului prin care cer deblocarea Ordinului privind derogarea vânătorii la urs, efectuarea unui recensământ real al acestor animale şi stabilirea unei cote diferenţiate de vânătoare pentru fiecare judeţ, în funcţie de numărul exemplarelor şi pericolul pe care îl reprezintă. Nu în ultimul rând, ei cer ca persoanele care au suferit pagube din cauza animalelor sălbatice protejate să fie despăgubite rapid, arâtând că statul nu a mai acordat despăgubiri de aproape trei ani de zile.

„Dacă nu ne ascultă, ieşim în stradă, aşa nu se mai poate. Trebuie să fie dreptate”, a spus Otvos Mozes, preşedintele unei asociaţii de creştere a animalelor din judeţul Covasna.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio