Ştiri locale

VIDEO | 48 de persoane într-o dubă de marfă, captura IPJ Covasna

Captură impresionantă a polițiștilor rutieri la începutul săptămânii trecute. Aceștia au oprit în trafic, pe raza județului Covasna, o dubă de transport marfă la bordul căreia se aflau 48 de persoane, femei și bărbați, care susțineau că se duc la muncă.

Pe filmarea surprinsă în momentul în care duba este oprită în parcarea fostului Hotel Bodoc din Sfântu Gheorghe pentru ca pasagerii să poată fi legitimați se pot auzi mai multe persoane protestând, în timp ce oamenii legii încearcă să le explice că și-au pus viețile în pericol acceptând un astfel de transport.

VIDEO ►

„În data de 20 august 2019, în jurul orelor 06:50, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier, în timpul efectuării serviciului de supraveghere și control al traficului rutier pe DN11 a oprit în vederea controlului o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 31 de ani. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în autoutilitara în cauză erau transportate un număr de 48 persoane, cu toate că aceasta era destinată doar transportului de marfă”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

Potrivit acestora, șoferul în vârstă de 31 de ani a fost amendat și i s-a suspendat dreptul de a mai circula cu autoutilitara pe o perioadă de 6 luni, fiindu-i totodată reținute certificatul și plăcuțele de înmatriculare ale dubei.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio