
Vernisaj virtual la cea de a 6-a ediție a Bienalei de Grafică a Ținutului Secuiesc, pe fondul pandemiei COVID-19
Aproape 2.100 de lucrări realizate de artişti din 65 de ţări au fost înscrise în cadrul celei de a 6-a ediții a Bienalei de Artă Grafică a Ţinutului Secuiesc, iar cele mai reușite vor fi expuse în luna octombrie la Sfântu Gheorghe.
Pe fondul pandemiei, însă, programul evenimentului a suferit unele modificări, iar festivitatea de deschidere și vernisajul se vor muta în spațiul virtual, anunță organizatorii.
Tema din acest an a fost „Structura haosului” și le-a oferit artiştilor o plajă largă de exprimare, aceştia putând aborda aspecte politice, culturale, ecologice, economice sau sociale.
„Din păcate situația epidemică a afectat în mod negativ și desfășurarea evenimentelor G6. Ca urmare, vernisajele, evenimentele conexe și gala de premiere cunoscute din anii anteriori lipsesc din program. Anul acesta festivitatea de deschidere a ediției a 6-a a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc se mută în spațiul virtual. Cu ocazia aceasta, cei interesați pot viziona filmul scurt făcut pentru acest eveniment pe pagina de Facebook G6 – grafikaiszemle, în data de 10 octombrie 2020, de la ora 18:00”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
În total, 868 de artiști și-au înscris lucrările în cadrul ediției din acest an. Juriul a fost compus din istorici de artă și artiști atât din România, cât și din țări precum Polonia, Armenia și Ungaria, renumiți pe plan internațional.
„Anul acesta juriul a decernat 12 premii artiștilor cu cele mai bune lucrări: marele premiu al bienalei, premiul Nagy Imre, premiul Plugor Sándor, premiul Nagy Pál, premiul Baász Imre, premiul Consulatului General al Ungariei, Premiul Universității Eszterházy Károly, premiul Partium al Universității Creștine Partium, premiul Universității de Arte Frumoase din Budapesta, premiul taberei de artă Zereda, premiul taberei de artă Pulzus, respectiv premiul taberei de artă din Lăzarea”, mai transmit organizatorii.
Potrivit acestora, cea de a 6-a edție a Bienalei de Grafică își propune să promoveze tendințele artistice care se caracterizează prin spirit de experimentare, spargerea limitelor, reinterpretarea normelor estetice sau demolarea ierarhiilor din trecut.
Tot în cadrul ediției din acest an, în data de 12 octombrie, de la ora 18:00, va avea loc și deschiderea expoziţiei artistului plastic chinez Jing Liu, câștigătorul marelui premiu al ediției din 2018, vernisajul virtual urmând să poată fi vizionat pe: https://www.facebook.com/grafikaiszemle/
(Ioana Ardeleanu)