Sport, Ştiri locale

Valentin Suciu (antrenor Sepsi OSK): „Am făcut istorie; cluburi cu bani mai mulţi şi jucători mai buni nu au reuşit”

Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Valentin Suciu, a declarat că echipa sa, care a promovat în prima ligă a fotbalului românesc, a reuşit să „scrie istorie”, obţinând o performanţă pe care nu au reuşit să o obţină alte cluburi „cu bani mai mulţi şi cu jucători mai buni”.

„Ne bucurăm foarte mult pentru că am făcut istorie, până la urmă, în judeţul Covasna şi mă bucur că fac parte din această istorie. Îmi felicit băieţii care au muncit, s-au dăruit şi au demonstrat tuturor că pot mai mult. Acum un an de zile ne gândeam să nu retrogradăm, iar acum am promovat în prima ligă. (…) Suntem în faţa unei performanţe pe care nu au reuşit-o jucători şi antrenori mult mai mari decât suntem noi, iar noi am reuşit. (…) Am promovat, am muncit foarte mult, chiar foarte mult, am avut stabilitate şi dorinţa de performanţă şi am reuşit. Alţii au avut bani mai mulţi şi jucători mult mai buni decât noi şi nu au reuşit”, a declarat Valentin Suciu.

Publicitate

El a mai spus că obiectivul său este ca echipa să se menţină în prima ligă, dar şi că îşi doreşte ca OSK să aibă un stadion care să se ridice la standardele primei ligi, pentru a-şi putea disputa meciurile acasă.

„Pentru noi, pentru cei din Sfântu Gheorghe pot să spun că este o onoare şi o sărbătoare fiecare meci, chiar dacă îl câştigăm sau îl pierdem. (…) Pot să precizez că vom căuta în continuare jucători şi oameni pe lângă noi care îşi doresc performanţă. Îmi doresc o echipă bună şi o clasare cât mai bună anul viitor. (…) Noi ne-am dori să jucăm la Sfântu Gheorghe, conducerea clubului face toate eforturile ca să jucăm acasă. Sper că o să reuşească să rezolve treburile administrative şi financiare ca să putem juca acasă, până la urmă am promovat pentru Sfântu Gheorghe, nu ca să jucăm la Braşov sau la Târgu Mureş sau altundeva”, a mai spus Valentin Suciu.

Echipa Sepsi OSK a fost aşteptată duminică seară de câteva sute de suporteri în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, după victoria cu Metalul Reşiţa.

Patronul echipei, Diószegi László, a declarat că intenţionează să mai aducă 6-7 jucători noi, menţionând, totodată, că obiectivul său este clasarea pe locul 10 în prima ligă.

„Am fost primiţi extraordinar de frumos la Sfântu Gheorghe, 3-400 de oameni ne-au aşteptat. Promovarea în prima ligă este un vis care, iată, a devenit realitate. (…) Este o bucurie pentru mine să pot dărui ceva pentru oraşul acesta minunat, care e mic, dar cu suflet mare. (…) Ţelurile noastre sunt ca în prima ligă să facem un parcurs frumos, care înseamnă locul 10-11, deci să nu ne facem de râs oraşul. (…) Neapărat mai trebuie să aducem jucători, suntem conştienţi de asta. Echipa aceasta a fost foarte bună pentru liga a doua, dar ne mai trebuie întăriri, 6-7 jucători foarte buni pentru Liga I. Restul jucătorilor o să rămână, fiindcă au contribuit la această mare victorie şi merită toţi să aibă o şansă în prima ligă”, a spus Diószegi László.

Conducerea clubului a început să caute sprijin financiar atât în ţară, cât şi în Ungaria, dar şi să pregătească stadionul din Sfântu Gheorghe pentru următoarele meciuri.

„Deja am început să trimitem CV-ul către mai multe firme din România şi Ungaria şi sperăm să primim răspuns pozitiv. (…) La stadion, deja, am început pregătirile, am pus scaunele, de săptămâna viitoare va fi nebunie şi am chemat suporterii să ne ajute pentru că singuri, într-o lună şi jumătate nu putem face minuni”, a mai spus acesta.

Diószegi László a dezvăluit şi un mic secret al echipei. „Înaintea fiecărui meci din liga a doua, toţi jucătorii s-au strâns în cerc două minute şi au spus Tatăl Nostru de la început la coadă, cei români în română, cei maghiari în ungureşte şi cum atâta rugăciune nu putea rămâne neascultată, iată că am reuşit să intrăm în Liga I”, a mai menţionat Diószegi László.

Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a promovat în Liga I după ce duminică a învins-o în deplasare pe Metalul Reşiţa cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci din etapa a 37-a a Ligii a II-a, rezultat care îi asigură clasarea pe locul secund la finalul sezonului.

Unicul gol a fost înscris de Thiaw, care a transformat un penalty în minutul 88. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe nu mai poate fi ajunsă de ocupanta locului 3, UTA „Bătrâna Doamnă” Arad, de care o despart cinci puncte, fiecare echipă mai având de jucat un meci.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio