Ştiri locale

Un tânăr a tâlhărit o taximetristă din Sfântu Gheorghe, căreia i-a furat maşina şi două telefoane

În noaptea de luni spre marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 – Sfântu Gheorghe au identificat un tânăr de 21 de ani care i-a sustras unei femei, prin acte de violență, două telefoane mobile și un autoturism.

Din cercetări a reieșit că în jurul orei 03:00, victima, care lucrează ca taximetrist, fiind în timpul serviciului, a efectuat o cursă de transport persoane în localitatea Ghidfalău. Ajunşi pe raza localităţii, tânărul de 21 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a agresat-o pe femeie și i-a sustras două telefoane mobile precum și autoturismul pe care l-a și avariat ulterior, lovind un stâlp. Acesta a părăsit locul faptei, însă a fost identificat rapid de polițiști și condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice, dar și pentru îngrijiri medicale, întrucât a suferit leziuni în urma evenimentului rutier.

Polițiștii continuă cercetările sub aspestul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, părăsirea locului accidentului şi conducere fără permis, căci în urma verificărilor s-a constatat că tânărul nu avea permis de conducere.

(IPJ Covasna)

Foto: Facebook

Publicitate
banner we radio