Ştiri locale

Turneu al trupei Osonó în 19 localităţi din ţară cu spectacolul documentar „Chipul din oglinda apei”

Teatrul Independent Osonó din Sfântu Gheorghe va fi implicat în acest an în mai multe proiecte internaţionale şi va efectua un turneu, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, cu spectacolul documentar „Chipul din oglinda apei”, anunţă conducerea trupei.

Spectacolul, regizat de Fazakas Misi, a avut premiera pe 21 mai 2011 şi a fost prezentat până acum de peste 550 de ori în ţară şi străinătate.

Acesta surprinde problemele cu care se confruntă tinerii în societatea contemporană, în familie sau în sistemul educaţional, cum privesc viitorul, traumele provocate de violenţa în familie, de tendinţele de autoizolare ca urmare a rupturilor intervenite în relaţiile părinţi-copii şi adulţi-adolescenţi.

„Chipul din oglinda apei este un spectacol prin care Trupa Osonó a experimentat formula de teatru documentar, pe urmele problemelor copiilor singuratici, ale părinţilor neajutoraţi şi ale tinerilor vulnerabili. Pornind pe urmele acestor probleme, membrii trupei au trecut prin filtrul unor lungi dezbateri toate realităţile descoperite, rezultând în final un scenariu comun pe care s-a construit spectacolul”, a menţionat managerul trupei, Fazakas Misi.

Conducerea teatrului a mai precizat că în anul 2019, Osonó a organizat 183 evenimente culturale, educaţionale, sociale şi comunitare, pentru 6.500 de beneficiari, iar bugetul trupei a fost de 45.700 de euro, provenind din finanţări interne şi externe, precum şi din reprezentanţii şi workshop-uri.

„Anul trecut, trupa Osonó a fost extrem de activă la Budapesta şi această tendinţă va continua şi în anul 2020. În 2019, trupa Osonó a organizat diferite cursuri de formare pentru tineri şi adulţi, prin 129 de workshopuri şi 3 tabere teatrale. Pe lângă cele 24 de reprezentaţii teatrale susţinute în 4 ţări, trupa a deschis 24 dezbateri cu publicul şi a organizat două festivaluri de teatru – unul la Sfântu Gheorghe, celălalt la Budapesta. În 2019, 52% din activitatea trupei s-a desfăşurat peste hotarele ţării, iar 48% în diverse localităţi din România (…) În anul 2020, Teatrul Independent Osonó va fi implicat în câteva proiecte internaţionale, cel mai important dintre ele fiind realizarea unei coproducţii cu tineri actori din Italia. Şi în acest nou an vom beneficia de sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional, cu ajutorul căruia vom desfăşura un turneu naţional cu spectacolul “Chipul din oglinda apei”, care va fi jucat  în 19 localităţi”, se arată într-o postare pe pagina de socializare a trupei”, se arată pe pagina de socializare.

Anul trecut, în colaborare cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, Osono a organizat, printre altele, Tabăra Interetnică de Teatru, Cursul de formare profesională pentru profesori şi lideri de trupe de teatru pentru elevi şi Festivalul Naţional de Teatru pentru Trupe Amatoare.

De asemenea, a continuat parteneriatul cu Liceul de Arte Plugor Sándor din Sfântu Gheorghe, precum şi colaborarea cu Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.

„Trupa a fost implicată şi într-un proiect socio-educaţional, Proiect Caritas Alba Iulia: Pregătirea tinerilor pentru piaţa muncii. Cofinanţat de EEA Norway Grants şi Renovabis, proiectul a fost dedicat tinerilor defavorizaţi din judeţele Mureş şi Harghita şi a avut drept scop scăderea abandonului şcolar, reducerea fenomenului de migraţie a tinerilor şi sprijinirea tinerilor şomeri în efortul de a-şi găsi un loc de muncă şi un scop în viaţă. Astfel, doi membri ai Trupei, Fazakas Misi şi Mucha Oszkár, au condus ateliere pentru tineri, respectiv ateliere de teambuilding, de autocunoaştere şi dezvoltare a personalităţii, de comunicare şi formare a unor competenţe pentru tineri din oraşele Târgu Mureş, Gheorgheni şi Odorheiu Secuiesc”, mai menţionează reprezentanţii trupei.

Osono, înfiinţat în urmă cu peste două decenii, şi-a început activitatea ca trupă şcolară de teatru, dar de câţiva ani funcţionează ca teatru independent, fiind format dintr-un nucleu de tineri care i-au asigurat continuitatea.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio