Trei secţii reabilitate au fost inaugurate la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Secțiile de neonatologie, urgențe și ortopedie din cadrul Spitalului Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe au fost inaugurate joi în prezenţa autorităţilor judeţene şi a reprezentanţilor presei. De la prealuarea managementului Spitalului în urmă cu 4 ani, Consiliul Judeţean Covasna a cheltuit pe lucrări de reparaţii aproape 13 milioane de lei.
Tot cu această ocazie a fost semnat şi un contract între conducerea Consiliului Judeţean Covasna şi firma Baumeister, care va continua lucrările de reabilitare în Spitalul Judeţean, realizate din fonduri europene în valoare de 30 de milioane de lei, la care se adaugă alte 21 de milioane de lei pentru aparatură medicală.
Managerul Spitalului, András-Nagy Róbert, a declarat că la finalizarea lucrărilor vom avea un spital modern: la demisol va fi amplasată partea administrativă a urgenței, la parter este noul bloc de nașteri, iar la nivelul 1 se va muta ortopedia.