Trei noi examinatori au fost angajați în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Covasna, instituție care în ultimii ani s-a confruntat cu deficit de personal, motiv pentru care decalajul dintre examenele pentru obținerea permisului auto era, la un moment dat, chiar și de de câteva luni.
Joi, în cadrul ultimei conferințe de presă din acest an, prefectul Ráduly István a declarat că timpul de așteptare între proba teoretică și cea practică a fost redus la aproximativ o lună, pentru prima dată în ultimii 10 ani.
„Noii angajați nu au încă licență de examinatori (vor fi autorizați într-o lună sau două), dar pot servi la ghișeu, eliberându-i astfel pe cei care ar fi putut examina și până acum, dar care nu aveau cum să o facă pentru că cineva trebuia să preia dosarele la ghișeu și să le verifice”, a explicat prefectul Ráduly István, care a adăugat că timpul de așteptare a fost deja redus la cinci săptămâni, iar situația va continua să se îmbunătățească.
Potrivit prefectului, nu doar deficitul de personal a avut un impact negativ asupra timpilor de așteptare, ci și „lipsa îngrijorătoare de pregătire” a candidaților.
„După cum se cunoaște, SPCRPCIV, aflat în subordinea Instituției Prefectului – Județul Covasna, are lipsă cronică de personal de mai bine de un deceniu. Ca urmare, persoanele care au reușit la sală și doreau să susțină examen practic, trebuiau adesea să aștepte trei-patru sau mai multe luni. Cea mai mare problemă era că puteau să încerce examenul practic de cel mult două ori, deoarece legea prevede că cine nu reușește să obțină permisul de conducere la mai mult de un an după promovarea probei teoretice, trebuie să o ia de la capăt. În ultimii trei ani Instituția Prefectului – Județul Covasna a reușit să rezolve relativ bine problema prin împrumutarea trimestrială de polițiști din alte județe, care au permis ca 200-300 de candidați să susțină examenul într-un weekend, dar este evident că această metodă nu este sustenabilă pe termen lung”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Covasna.
Amintim că în ultimii 4 ani SPCRPCIV Covasna a beneficiat de sprijinul unor examinatori din București, dar și din județele Bacău, Vaslui, Vrancea și Timiș, pentru a reduce decalajul dintre proba teoretică şi cea practică.
În prezent sunt ocupate 11 din cele 14 posturi aflate în schema de funcții a SRPCIV Covasna, iar 6 dintre angajați au calificarea de examinator.
(Ioana Ardeleanu)



