Trecem la ora de iarnă! În weekend dăm ceasurile înapoi cu o oră
Trecerea la ora de iarnă este momentul în care România trece la ora standard și ziua în care se face această schimbare este considerată cea mai lungă din an, pentru că va avea 25 de ore, în loc de 24, după ce ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Vom schimba ora de iarnă și în 2023, în ultimul weekend din luna octombrie – mai precis, în noaptea dintre 28 și 29 octombrie. România, ca și celelalte țări europene, face trecerea la ora de iarnă cu toate că înainte de pandemie părea destul de sigur că se va renunța la schimbarea orei. Teoretic, încă din 2021 ar fi trebuit să nu mai schimbăm ora de două ori pe an; dar am ajuns aproape de finalul lui 2023 și practica este încă în vigoare.
În țara noastră a existat o propunere privind renunțarea la schimbarea orei încă din 2018, dar ea a fost respinsă de Senat. La acel moment, chiar şi Guvernul şi-a exprimat opoziţia față de astfel de inițiative, în primul rând fiindcă afectau corelarea cu orarul de vară al celorlalte state ale UE. Practic, la acel moment era imposibil să nu se mai schimbe ora.
Doar că un an mai târziu, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei, în urma unui sondaj online la care au participat 4,6 milioane de respondenți. Aceasta a fost cea mai populară consultare de acest tip din istoria UE, iar 80% dintre votanți au cerut să nu se mai schimbe ora.
Renunțarea la schimbarea orei este susținută de argumente medicale, dar și economice. Un studiu făcut în SUA arăta că, doar la nivelul acestei țări, o oră de somn în minus duce la pierderi economice de aproape 434 de milioane de dolari. Schimbarea în ora de iarnă crește cu 11% episoadele depresive, au stabilit cercetătorii danezi. Iar economia de energie, care este invocată în general ca argument, nu poate fi probată cu cifre. De fapt, un studiu american din 2008 indica chiar o creștere a consumului de energie între 2 și 4% atunci când se schimbă ora de vară în ora de iarnă, cu urmări atât în facturi, cât și asupra mediului.
Apoi și Parlamentul European a votat pentru a nu se mai schimba ora de două ori pe an. Astfel, începând cu 2021, fiecare stat din UE ar fi urmat să aibă aceeași oră tot anul, rămânând la latitudinea guvernelor naționale să decidă dacă aceasta va fi ora de iarnă (”ora standard”) sau ora de vară.
Conform propunerii de atunci a Comisiei Europene, statele care decideau să menţină permanent ora de vară (printre care se numărau Franța, Portugalia, Cipru și Polonia) trebuiau să schimbe ora definitiv în ultima duminică din luna martie a anului 2021. Cele care preferau să rămână la ora de iarnă (de pildă, Finlanda, Danemarca sau Țările de Jos) urmau să schimbe definitiv ora în ultima duminică din luna octombrie 2021. Era prevăzută, însă, şi posibilitatea unei amânări de 12 luni.
În acest scop, statele membre, inclusiv România urmau să informeze Comisia Europeană până în aprilie 2020 dacă au ales să rămână la ora de vară sau la cea de iarnă. Apoi ar fi urmat o etapă de coordonare, pentru a permite atât guvernelor, cât și companiilor – mai ales celor din sectorul transporturilor – să se pregătească pentru această transfomare. Brexit şi pandemia COVID-19 au oprit însă complet acest proces.
Potrivit Politico, planul privind renunțarea la schimbarea orei a fost practic blocat din momentul în care Consiliul European (forul compus din șefii de state sau de guverne ai UE, șeful Comisiei plus un președinte al Consiliului) a cerut Comisiei o evaluare amănunţită a impactului unei asemenea decizii. La rândul său, Comisia a aruncat răspunderea în seama țărilor membre, cerând Consiliului să prezinte o poziţie comună.
Practic, renunțarea la schimbarea orei, a fost discutată ultima dată în decembrie 2019, în timpul preşedinţiei finlandeze. Cum agenda liderilor europeni a fost acaparată, după pandemie, de criza energiei și apoi de războiul din Ucraina, abandonarea schimbării între ora de vară și ora de iarnă nu a mai fost luată în discuție.
În acest moment, orice decizie în acest sens este practic blocată, dat fiind că statele membre vor ajunge foarte dificil la un consens. Președinția suedeză a Consiliului UE, care a ținut până la 1 iulie 2023, nu a menționat acest subiect, și nici cea spaniolă, care i-a urmat. Europarlamentarii au mai făcut în 2021 un apel la Consiliu, argumentând că 20% din populație UE suferă de probleme fizice sau mentale asociate cu schimbarea orei. Nu a existat niciun fel de răspuns, scrie wall-street.ro.
Oricum, și dacă s-ar ajunge azi la un acord, abia din 2025 nu vom mai schimba ora, deoarece este nevoie de etapa de coordonare mai sus-menționată.