Ştiri locale

Traseu prelungit pentru trenuleţul turistic din Sfântu Gheorghe. Acum sunt posibile și rezervări de grup

Din 19 ianuarie, trenuleţul Sepsi Tour va circula exclusiv pentru grupuri în zilele de miercuri și joi, iar vinerea, sâmbăta și duminica spre Şugaş Băi şi cu traseu prelungit prin Sfântu Gheorghe.

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, trenuleţul va circula pe două trasee:

Publicitate

Spre Şugaş Băi cu plecare din Piaţa Calvin la orele 11:00, 13:00 și 15:00 şi întoarcere la orele 12:00, 14:00 și 16:00.

De la orele 17:00 și 18:00 puteți cumpăra un bilet pentru turul orașului, care are un traseu prelungit: plecare din fața Bibliotecii Județene “Bod Péter” – Biserica Unitariană – Muzeul Național Secuiesc – sensul giratoriu de pe strada Kós Károly – clădirea Fabricii de Ţigarete – Casa cu Arcade – Colegiul “Székely Mikó” – Piața Sfântul Gheorghe – Biserica Reformată din centrul orașului – intersecţia străzilor 1 Decembrie 1918 cu Grigore Bălan – strada Oltului – Centrul de Artă din Transilvania – strada Kossuth Lajos – Piața Calvin – Biblioteca Județeană “Bod Péter”.

Călătorii de grup cu trenuleţul

Începând cu 19 ianuarie, în fiecare miercuri și joi, între orele 10:00 și 17:00, trenulețul poate fi închiriat doar pe bază de programare pentru grupuri de minimum 10 și maximum 56 de persoane. Rezervările pot fi făcute în zilele lucrătoare între orele 9:00 și 13:00, contactând Asociația Vadon la numărul de telefon 0729 062 856.

În cazul închirierii, puteți alege între turul orașului de 40 de minute descris mai sus și turul dus-întors de o oră și jumătate spre Şugaş Băi.

Rezervările și orarul sunt disponibile și pe site-ul Asociației Vadon (www.vadon.ro), sub forma unui calendar virtual.

Turul Kós Károly cu ocazia Zilei Culturii Maghiare

Ca punct culminant al evenimentelor prilejuite de Ziua Culturii Maghiare, trenuleţul va face sâmbătă, 22 ianuarie, turul Kós Károly. În această zi, în loc de traseul normal, trenuleţul va pleca de la Casa de Cultură “Kónya Ádám” la orele 12, 13:30 și 15:00 și va face un tur al clădirilor proiectate de Kós Károly în oraș, ghidat de arhitectul Török Áron (în limba maghiară).

Vă aducem aminte că trenuleţul turistic a fost achiziţionat la comandă de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Asociația Vadon, iar trenul cu două vagoane, cu 28 de locuri fiecare, a făcut călătoria inaugurală pe 18 decembrie 2021 și a vândut până acum peste 6.300 de bilete.

(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Publicitate
banner we radio