Ştiri locale

Toți elevii de clase primare din Barcani, Sărămaș și Lădăuți primesc câte un sandviș și un fruct în fiecare zi

Toți cei 349 de preșcolari și elevi de clasele primare care învață în școlile din Barcani, Sărămaș și Lădăuți sunt, începând de săptămâna aceasta, beneficiari ai programului guvernamental „Masă sănătoasă”, astfel că în fiecare zi vor primi câte un sandviș și un fruct. Într-o postare pe Facebook, primarul comunei Barcani, Nicolae Pastor, a transmis că decizia de a nu opta pentru mese calde le-a aparținut profesorilor și părinților.   

„Începând din 8 mai, toți cei 349 de copii de la cele 3 școli (Barcani, Sărămaș, Lădăuți) din ciclul preșcolar dar și cel primar vor beneficia de acest program. Finanțarea este 100% obținută de la bugetul de stat. Programul se va derula până la finele anului 2024, cu speranța că vom obține finanțare și pentru anii ce vin. În urma unei ședințe cu profesorii, dar și cu câțiva părinți, toți cei implicați au votat pentru masă rece, mai exact un sandviș și un fruct pentru fiecare copil, în fiecare zi în care vin la școală”, a transmis edilul.

Amintim că pe lista școlilor incluse în programul guvernamental „Masă caldă”, redenumit începând din acest an „Masă sănătoasă”, figurează 1.223 de școli din țară, suma alocată fiind de peste un miliard de lei. În ciuda scumpirilor și a faptului că numărul instituțiilor de învățământ incluse în program s-a dublat, banii alocați pentru fiecare elev au rămas la același nivel ca anul trecut, respectiv 15 lei pe zi.

În județul Covasna, conform listei publicate în Monitorul Oficial, 21 de școli gimnaziale au fost incluse în acest program, respectiv 19 din mediul rural (comunele Malnaș, Micfalău, Brețcu, Brateș, Sita Buzăului, Dalnic, Moacșa Ozun, Barcani, Turia, Zăbala, Sânzieni, Dobârlău, Lemnia, Estelnic, Ghidfalău, Valea Mare, Poian și Chichiș) și două din mediul urban (mun. Sfântu Gheorghe – Şcoala Gimnazială ,,Néri Szent Fülöp” și orașul Baraolt – Şcoala Gimnazială „Gaál Mózes”.

Având în vedere că 17 dintre cele 19 unități de învățământ din mediul rural nu au spații adecvate pentru servirea mesei calde, și deci, conform legii, nu pot participa la programul național, autoritățile județene au lansat la finalul lunii februarie un program în cadrul căruia vor cofinanța cu câte 25.000 de lei amenajarea unor săli de mese, astfel încât, odată cu noul an școlar, elevii să poată beneficia de acest program. În prezent, singura școală din mediul rural care are cantină este la Malnaș.

La nivelul județului, 4.763 de elevi sunt incluși în programul finanțat de Guvern.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio