TEGA începe campania de colectare a deşeurilor electronice şi obiectelor nefolositoare din mediul rural
Operatorul regional de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe va demara, pe 18 martie a.c, prima campanie din acest an de colectare a obiectelor casnice nefolositoare şi a deşeurilor electronice din gospodăriile populaţiei din mediul rural.
Colectarea acestora va începe din localitatea Ilieni şi va continua apoi în celelalte localităţi în care operează această companie, urmând să se încheie pe 10 iulie în localitatea Chilieni.
Conducerea Tega a precizat că această campanie vizează doar obiectelor voluminoase şi deşeurilor electronice din gospodăriile populaţiei, nu şi deşeurile menajere sau cele reciclabile, cum ar fi hârtie, metal sau plastic, care sunt colectate în mod curent.
„Acţiunea care începe pe 18 martie se referă la colectarea obiectelor inutile şi a celor care nu sunt biodegradabile, pentru a colecta deşeuri care nu sunt transportate în mod normal din mediul rural, de exemplu mobilier vechi, anvelope, textile etc. Electronicele şi electrocasnicele intră şi ele în această categorie, fie că este vorba de un televizor, de un uscător de păr sau de un frigider vechi, Tega le va lua şi pe acestea şi va credita clientul pentru valoarea electronicelor, astfel încât acesta va plăti mai puţin pentru colectarea deşeurilor”, se arată într-un comunicat de presă.
În municipiul Sfântu Gheorghe societatea de salubritate va ridica mobilierul vechi din faţa locuinţelor în baza unei programări telefonice prealabile.
„Tega efectuează colectarea deşeurilor în toate comunele care îi aparţin, dar în cazul municipiului Sfântu Gheorghe sistemul funcţionează diferit. În reşedinţa de judeţ, dacă aveţi mobilă veche de care nu mai aveţi nevoie, nu o lăsaţi lângă coşurile de gunoi, ci contactaţi TEGA la telefon 0267310123 şi aceasta va fi ridicată gratuit de la uşa blocului/gospodăriei dumneavoastră, iar orice bunuri electronice de uz casnic sau deşeurile selective pot fi lăsate în mod regulat în curtea depozitului de deşeuri din str. Energiei. Începând cu anul 2024, TEGA va deduce din factura dumneavoastră de colectare a deşeurilor doar valoarea produselor electronice şi a cartonului”, se mai menţionează în comunicat.
Pe site-ul instituţiei (click AICI) a fost postat un tabel cu datele la care sunt programate acţiunile de colectare în fiecare localitate.
În cadrul acţiunilor organizate anul trecut au fost colectate 228.480 kg de anvelope uzate, mobilier şi alte deşeuri voluminoase, faţă de 185.200 kg de deşeuri de acest gen strânse în anul anterior. Cantitatea de deşeuri electronice a fost, însă, mai mică, fiind colectate 89.608 kg faţă de 99.277 kg în 2022.
De asemenea, au fost adunate 507.430 kg de sticle, faţă 423.454 kg de sticle colectate în 2022. În schimbul sticlelor şi borcanelor, Tega a oferit câte 0,5 litri de bere sau apă la fiecare 5 kg de deşeuri predate, dar, din cauza sistemului garantare-returnare, anul acesta regulile se vor schimba.
„Ceea ce face acest an mai dificil este introducerea SGR, adică sistemul de garanţie-returnare. Acest lucru a îngreunat colectarea sticlei şi nu numai. Foarte pe scurt, situaţia este următoarea: dacă până acum am putut vinde deşeurile colectate la un preţ rezonabil, anul acesta ni se oferă o sumă ridicol de mică pentru ele. Ne-am gândit însă că nu este corect să nu colectăm sticlele doar pentru că nu le puteam vinde mai departe. Până la urmă, soluţia a fost să oferim o bere pentru fiecare 10 kg de sticle, faţă de 5 kg în anii trecuţi. Cred că odată cu sistemul de returnare, colectarea sticlei se va opri, dacă nu anul acesta, sigur anul viitor şi asta pentru că oamenii o vor returna ei înşişi pentru cei 50 de bani garanţie”, a declarat directorul TEGA, Mathe Laszlo.