Ştiri locale

Teatrul Independent Osonó a primit titlul de Punct European destinat Talentelor

Anul 2018 a început pentru Osonó cu un important pas european: admiterea sa în European Talent Support Network,  care numără în acest moment 350 de membri, respectiv  instituții și organizații din 41 de țări. Antecedentul calificării pentru calitatea de membru în această prestigioasă reţea internaţională a fost activitatea din ultimii doi ani a Teatrului Independent Osonó, mai precis proiectele sale teatrale pentru tineret, cu substanţă şi de înaltă calitate artistică, pentru care Trupa din Sfântu Gheorghe a primit titlul de Registered Talent Point de la National Talent Support Council.

Descoperirea tinerilor talentaţi şi implicarea lor în activitatea Osonó, prin proiecte artistice, educaţionale şi sociale, face parte din scopul prioritar  al acestui Teatru Independent din Sf. Gheorghe, a cărui idee fondatoare este:  „teatrul este doar un pretext pentru întâlnire și autocunoaștere”. Este vorba de întâlniri şi procese de autocunoaştere care îi ajută pe tineri să descopere cum se pot implica în schimbări benefice nu doar pentru ei înşişi, ci şi pentru semenii lor. Recunoaşterea drept European Talent Points, respectiv acordarea acestui calificativ,  înseamnă pentru Trupa  Osonó  intrarea într-o rețea de relații care o va ajuta la identificarea  talentelor, prin practici experimentate şi bine orientate.

Nevoia înființării European Talent Support Council a fost formulată pentru prima dată în anul 2011, la Budapesta, când  Prof. Csermely Péter a prezentat, în faţa unui public  format din aproape 300 de experți, pașii prin care se poate construi această Reţea şi felul cum tinerii talentaţi pot beneficia de pe urma acestei colaborări la nivel internaţional.

Instituțiile membre European Talent Centre sunt recunoscute pentru profesionalismul lor în sprijinirea tinerilor talentaţi din diverse domenii. Printre membrii Reţelei se regăsesc și organizații non-profit şi pro-profit, unele sunt finanțate de stat, care sunt de fapt  instituții guvernamentale din diverse ţări, dar există și organizații non-guvernamentale. Drept consecinţă, activitatea fiecărui European Talent Centre  are particularităţile sale, unele se  focusează pe formarea profesorilor, altele pe relaţionarea directă cu tinerii talentaţi. Această diversitate este una din componentele fundamentale care generează forţa de dezvoltare a European Talent Support Network.

Activitatea Teatrului Independent Osonó poate fi definită prin trei cuvinte cheie: teatru, educaţie și proiecte sociale. Trupa are numeroase programe orientate spre descoperirea tinerilor talentaţi şi sprijinirea lor, prin training-uri, ateliere, tabere și alte proiecte de educaţie teatrală. Partenerii permanenți ai proiectelor educaționale Osonó sunt Școala Populară de Arte și Meserii și Secția de teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor.

(Fazakas Misi)

 

Publicitate
banner we radio