Ştiri locale

Teatrul „Andrei Mureşanu” marchează Centenarul prin 5 zile pline de evenimente

Programe folclorice, recitaluri de poezie, lansări de carte, spectacole de teatru și multe alte surprize îi așteaptă pe toți cei care vor lua parte la evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de Teatrul Andrei Mureșanu (TAM) în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie.

Printre surprize se numără și o expoziție de fotografie, realizată în parteneriat cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, în cadrul căreia vor fi prezentate zone din județul Covasna, de acum 100 de ani și din prezent. Vernisajul expoziției „Arc peste timp 1918-2018. Comunități românești din județul Covasna” va avea loc pe 1 decembrie, de la ora 15:00.

100 de lampioane pentru 100 de ani

De la ora 21:00, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe vor fi lansate 100 de lampioane pentru marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire. Proiectul este realizat de Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu”, și va închide seria evenimentelor din data de 1 Decembrie.

Programul complet din perioada 30 noiembrie – 4 decembrie:

30 noiembrie

19:00 – „Seară Românească”

Cină festivă, program folcloric și recital de poezie în interpretarea actriței Camelia Paraschiv.

Proiect realizat în parteneriat cu Best Western Park.

1 Decembrie

15:00 – Vernisajul expoziției „Arc peste timp 1918-2018. Comunități românești din județul Covasna”.

Expoziție realizată în parteneriat cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (pentru fotoreportajul din anul 1918) și Radu Matei (pentru fotoreportajul realizat în anul 2018).

16:00 – Lansări de carte, Florentina Teacă

„Mărturii fotografice: locuri și oameni din județul Covasna”, editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2017;

„Poveste din Voineștii Covasnei”, editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2018.

17:00 – Lansări de carte moderate de prof. dr. Luminița Cornea, redactor-șef revista „Caietele de la Araci”:

Cel de-al 9-lea număr al revistei „Caietele de la Araci”, dedicat Centenarului Unirii – publicație de literatură a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni;

Romanul „Umbra crucilor de fier” de Cornel Dimovici.

19:00 – Premiera comediei „Nu chiar 1918”, de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban.

Proiect cofinanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

21:00 – „100 de lampioane pentru 100 de ani” – Piața Libertății

Proiect realizat în parteneriat cu Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu”

2 decembrie

11:00 – „Întâlnirea anuală a tinerilor regizori” – Sala de festivități a Liceului de Arte „Plugor Sándor”

19:00 – Premiera comediei „Nu chiar 1918”, de Székely Csaba, în regia lui Cristian Ban.

Proiect cofinanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

3 decembrie

19:00 – „Seara Șlagărelor Românești”

Proiect realizat în parteneriat cu Asociaţia Kids Music Production și Musicando

4 decembrie

19:00 –„Ziditori ai Marii Uniri”, în regia lui Marian Ciprian.

Spectacol oferit în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația GRIT Covasna și Compania de Teatru „Civic Art CvM” București.