Ştiri locale

Taxa de salubritate în Sfântu Gheorghe, majorată cu 1 leu. TEGA oferă scutiri şi reduceri pentru pensionari sau pentru plata anticipată

Taxa de salubritate a crescut în acest an cu 1 leu pentru locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe, ca urmare a majorării contribuţiei pentru economia circulară de la 30 de lei la 80 de lei/tona de deşeuri depozitate, dar pensionarii şi persoanele care predau materiale reciclabile pot beneficia de reduceri semnificative.

Potrivit viceprimarului municipiului Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba, tariful pentru serviciul de salubritate s-a majorat de la 9 la 10 lei pe lună pentru persoanele fizice şi de la 120 la 140 de lei metrul cub de gunoi pentru persoanele juridice.

Directorul societăţii de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe, aflată în subordinea Primăriei, Máthé László, a subliniat că majorarea a fost determinată de creşterea taxei pentru economia circulară.

„A trebuit să scumpim pentru că taxa pentru economia circulară a fost de 30 de lei în 2019, iar de la 1 ianuarie a crescut la 80 de lei pentru fiecare tonă de gunoi depozitată. Nu am intervenit cu mărirea salariului minim, cu inflaţia, cu alte scumpiri, pe acestea nu le-am pus în calcul, ci doar majorarea taxei pe economia circulară. Până acum, într-o lună la depozit plăteam 350.000 de lei lunar, iar de acum o să plătim 500.000 de lei pentru gunoiul depozitat”, a declarat Máthé László.

Acesta a adăugat că, dacă cetăţenii şi autorităţile locale nu ar fi făcut paşi semnificativi pe linia colectării selective a deşeurilor şi a reducerii cantităţii de deşeuri depozitate, atunci taxa de salubritate ar fi fost majorată cu 3 lei pentru persoanele fizice.

Máthé László a menţionat că societatea oferă anumite facilităţi pensionarilor cu venituri mici, urmând să fie scutite de la plata tarifului de salubrizare persoanele care au împlinit vârsta de 70 ani, iar veniturile realizate cu titlu de pensie, respectiv pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaş nu depăşesc suma de 800 lei lunar. Persoanele care au împlinit 70 ani şi realizează venituri din pensii cuprinse între 801 şi 1.000 lei lunar beneficiază de o reducere de 50% din valoarea tarifului de salubritate. Scutirea de la plată poate fi solicitată până la data de 31 martie.

De asemenea, vor beneficia de o reducere de 10% persoanele care vor plăti în avans taxa de salubrizare pentru anul 2020 integral, iar cele care vor achita în avans 6 luni vor primi o reducere de 5% până pe 30 aprilie.

Totodată, societatea oferă reduceri la taxa de salubritate în schimbul deşeurilor reciclabile (hârtie, peturi, sticlă sau deşeuri electronice şi electrocasnice) aduse direct la sediul societăţii din strada Energiei nr. 2 din Sfântu Gheorghe. Astfel, pentru 10 kilograme de hârtie reducerea este de 1 leu, pentru 10 kilograme de carton, 2,2 lei, la 10 kilograme de PET-uri se aplică o reducere de 6 lei, iar la 10 kilograme ambalaje de sticlă sau deşeuri electronice şi electrocasnice, de 3 lei.

(Agerpres)

banner we radio