
Tânăr din Dobârlău, arestat după ce a ameninţat cu moartea poliţiştii
Judecătoria Întorsura Buzăului a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr de 26 de ani, iar un alt bărbat este cercetat în continuare sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
În fapt, din cercetările efectuate până la acest moment s-a stabilit că în seara zilei de 7 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că la un imobil din localitatea Dobârlău era o petrecere în desfășurare, iar muzica avea un volum care tulbura liniștea locuitorilor din zonă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj, polițiștii solicitând persoanelor în cauză să reducă volumul muzicii. Acestea, în schimb, au devenit recalcitrante, au adresat cuvinte jignitoare polițiștilor și au încercat să arunce cu diverse obiecte înspre oamenii legii, amenințându-i cu moartea.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind desfășurate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului. În urma probatoriului administrat, instanța a admis propunerea de arestare preventivă a unui tânăr de 26 de ani, iar un alt bărbat de 49 de ani este cercetat sub măsura preventivă a controlului judiciar.
(IPJ Covasna)