Talcioc și târg al gospodinelor, în weekend, la Mestecănișul de la Reci

În acest sfârșit de săptămână are loc o nouă ediție a Talciocului de lângă Mestecănișul de la Reci, de această dată evenimentul fiind completat de un târg al gospodinelor, potrivit organizatorilor.

Cei care au în gospodărie obiecte pe care nu le mai folosesc, le pot aduce la talcioc, iar gospodinele sunt așteptate să participe cu preparate specifice sezonului, respectiv dulceață, zacuscă, murături, compoturi, dar și legume, fructe, sau delicatese tradiționale. Persoanele care comercializează produse de origine animală (ouă, carne, produse lactate) vor trebui să facă dovada autorizației sanitare veterinare.

Publicitate

„Talciocul obișnuit este de data aceasta completat de târgul gospodinelor. Adu cu tine și din deliciile pe care le-ai pregătit în acest an (compoturi, dulceață, zacuscă, murături etc.).  Debarasează-ți șura, bucătăria de vară, podul, beciul. Scoate toate catrafusele din, de pe și de sub dulap, hai cu ele la talcioc, poate altul se bucură de ele. Dacă dorești să participi ca și comerciant, poți vinde lucrurile pe care le consideri inutile și care au stat până acum în praf în pod, pivniță, garaj sau dulap. Fie că sunt obiecte vechi și prețioase, tablouri, bijuterii, haine pentru copii, obiecte de care te-ai săturat, cărți răsfoite de multe ori sau niciodată deschise, orice ocupă spațiu. De asemenea, de data aceasta poți aduce și bunătățile proaspăt pregătite”, transmit organizatorii.

Cei care vor să participe în calitate de comercianți își pot rezerva locurile fie prin e-mail, la adresa: [email protected], fie telefonic, la numărul: 0771 513 513. Tariful pentru participarea la eveniment este 50 de lei/zi, și include două cafele și prânzul.

Potrivit organizatorilor, plata se face la fața locului, iar persoanele care au nevoie de ajutor pentru transportul obiectelor la târg, pot solicita sprijinul organizatorilor.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri