Ştiri

Studiu: Mai mult de jumătate dintre români, inclusiv cei cu venituri mari, cred că scumpirile pot fi combătute prin reducerea consumului

Șase din zece români (60%) sunt de părere că reducerea consumului poate combate valul de scumpiri din ultima perioadă, arată datele unui studiu publicat marți. Totodată, aceştia spun că Guvernul este responsabil pentru inflația record din luna aprilie.

Cele mai puternice scumpiri sunt resimțite la alimente, la combustibil și la utilități, mai ales la electricitate și gaze, arată datele studiului publicat de Reveal Marketing Research.

Publicitate

În acest context, șase din zece români spun că reducerea consumului ar putea rezolva problema scumpirilor generate de inflație. În cea mai mare măsură persoanele de peste 55 de ani susțin această soluție.

Interesant este că și persoanele cu venituri ridicate, în proporție de peste 65%, pledează pentru reducerea consumului în combaterea inflației.

Creșterea salariilor este o altă măsură menționată de români. Tinerii pledează în proporție de aproape 60 la sută pentru o mărire de salariu în contextul inflației.

Românii afirmă că principalii vinovați pentru creșterea record a inflației, de 13,8% în luna aprilie, sunt guvernanții.

Publicitate
banner we radio