Ştiri locale

Străzile inundate de precipitaţii ar putea deveni istorie. Primăria Sfântu Gheorghe a investit într-un sistem de preluare a apei

Problema rețelei de canalizare a municipiului Sfântu Gheorghe, care nu face față precipitațiilor abundente, inundând după fiecare ploaie de 10 minute străzile orașului, și-ar putea găsi rezolvare într-o pompă de mare putere pe care Primăria a achiziționat-o de curând.

Instalația ar urma să fie folosită de angajații instituției în locațiile unde capacitatea rețelei de canalizare nu face față cantității de apă ce se revarsă în urma precipitațiilor abundente sau unde nu există rețea de canalizare.

„Datorită capacității sale, pompa poate să extragă într-un timp scurt o cantitate mare de apă, până la 9.000 de litri/minut. Tot în cadrul măsurilor împotriva inundațiilor, la Sfântu Gheorghe se desfășoară începând cu luna iulie curățirea albiilor cursurilor de apă. Angajații societății Tega SA lucrează în prezent în str. Digului, de-a lungul pârâului Debren, efectuând tăierea vegetației și colectarea deșeurilor. După pârâul Debren va avea loc și curățirea albiei pârâului Simeria. Lucrările se vor termina în luna septembrie”, au transmis vineri reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe.

În luna aprilie a acestui an, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a adoptat o strategie multianuală de protecție împotriva inundațiilor și eliminarea pagubelor produse pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, pentru implementarea căreia Municipalitatea și-a luat angajamentul de a aloca anual din bugetul local circa 1 milion de lei..

Inițiativa i-a aparținut consilierului local Bálint József, iar printre măsurile de prevenire propuse atunci se numărau curățarea albiilor râurilor și pâraielor, întărirea digurilor de protecție, supravegherea continuă a zonelor cele mai des afectate și protecția malurilor. De asemenea, pentru evitarea unor pagube precum cele produse de inundațiile din 2010 și 2018, proiectul propunea crearea unor lacuri de acumulare în bazinele pâraielor care traversează orașul.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio