Străzile Gáll Lajos, Privighetorii, Fermei, Garoafei și Zorilor din Sfântu Gheorghe vor fi modernizate
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat, săptămâna trecută, documentațiile pentru avizarea lucrărilor de modernizare a străzilor Gáll Lajos, Privighetorii, Fermei, Garoafei și Zorilor din municipiu, a căror valoare totală depășește 32.6 milioane de lei. Lucrările vor cuprinde, printre altele, extinderea rețelelor edilitare, reabilitarea părții carosabile și a trotuarelor, respectiv trecerea rețelei electrice vechi în subteran.
Potrivit autorităților locale, în urma expertizelor tehnice realizate s-au constatat deficiențe în ceea ce privește starea tehnică a celor 5 străzi, traficul desfășurându-se în condiții improprii. Prin realizarea investiției vor fi asigurate condițiile optime de transport public şi pietonal, și se vor aduce îmbunătățiri importante asupra infrastructurii existente, reducând riscul de producere a accidentelor rutiere soldate cu pagube materiale sau cu victime omenești.
Strada Gáll Lajos va fi asfaltată
Modernizarea străzii Gáll Lajos va presupune, printre altele, asfaltarea drumului pe o porțiune de 485 metri, amenajarea trotuarelor, înlocuirea rețelelor de apă și canalizare menajeră existente, extinderea iluminatului public și trecerea rețelei electrice vechi în subteran. Conform proiectului, valoarea totală a investiției este de 3.733.291 lei.
„Drumul nu este asfaltat, nu sunt amenajate trotuare. Iluminatul public este modernizat doar pe segmentul de sud, pe numai 215 metri. Pe stradă nu există un sistem coerent de colectare şi evacuare a apelor pluviale, iar starea tehnică a străzii şi a rețelei de alimentare cu apă şi canalizare menajeră nu corespunde cerințelor actuale. Structura rutieră este degradată şi pune în pericol desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a traficului rutier. Datorită deficiențelor constatate în cadrul expertizei tehnice, starea tehnică a străzii analizate este nesatisfăcătoare, traficul desfăşurându-se în condiții improprii, astfel că modernizarea acesteia devine absolut necesară. Se propune modernizarea străzii pe o lungime de 485 m”, se arată în Referatul de aprobare.
Trotuare, asfalt nou și rețea de canalizare pe strada Garoafei
Pe strada Garoafei va fi turnat strat de asfalt pe porțiunea de la intersecția cu strada Vânătorilor, urmând să fie realizate și trotuare, iar sistemul de iluminat public, cel de colectare a apelor pluviale, și rețelele de apă și canalizare vor fi modernizate, valoarea totală a investiției fiind de 9.830.109 lei.
„Suprafața părții carosabile este asfaltată în parte şi prezintă gropi, denivelări şi făgașe (…) De la intersecția cu strada Vânătorilor, strada Garoafei este neasfaltată, cu suprafață de macadam, fără trotuare. Sistemul de iluminat public este aerian, cu stâlpi de beton, fiind într-o stare de degradare morală avansată. Sistemul de colectare a apelor pluviale, sistemul de canalizare menajeră și de alimentare cu apă potabilă, până la intersecția cu strada Vânătorilor, sunt de asemenea învechite moral şi se prevede modernizarea lor. După această intersecție, nu există sistem de canalizare pluvială”, se arată în documentația aprobată de consilierii locali.
Lucrări de peste 7,4 milioane de lei pe strada Fermei
Conform proiectului, strada Fermei va fi modernizată pe o lungime de 1.138 m, valoarea totală a investiției fiind de 7.450.057 lei. Pe lângă reabilitarea structurii rutiere, lucrările vor cuprinde realizarea rețelei de apă pluvială și modernizarea sistemului de iluminat și a rețelelor de telecomunicații.
„Strada Fermei prezintă degradări avansate ale structurii rutiere, motiv pentru care circulația rutieră şi pietonală se desfășoară dificil, cu viteză foarte redusă, şi în condiții de nesiguranță atât pentru pietoni, cât şi pentru şoferii de autoturisme sau alte mijloace de transport (…) Starea tehnică a străzii nu corespunde cerințelor actuale, structura rutieră este degradată şi pune în pericol desfășurarea fluentă şi în siguranță a traficului rutier (…) Nu există vreo rețea pluvială, iar sistemul de iluminat și rețelele de telecomunicații sunt montate pe stâlpi cu distribuție aeriană (…) Starea tehnică a străzii analizate este nesatisfăcătoare, traficul desfăşurându-se în condiții improprii, astfel că modernizarea acesteia devine absolut necesară”, se arată în Referatul de aprobare.
Și străzile Privighetorii și Zorilor, care se află într-o stare avansată de degradare, având gropi și denivelări, conform expertizei tehnice, vor fi modernizate, rețeaua electrică veche va fi trecută în subteran, iar sistemele de canalizare și apă potabilă vor fi înlocuite.
Valoarea investiției în cazul străzii Privighetorii se ridică la 5.448.028 lei, iar lucrările pentru modernizarea străzii Zorilor vor costa 6.188.602 lei.
(Ioana Ardeleanu)