
Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, finanțare de 8 milioane de lei prin PNRR pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale
Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe a câștigat, recent, un proiect finanțat prin fonduri europene, în vederea achiziționării de materiale și echipamente destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale.
În cadrul unei conferințe de presă, managerul spitalului, András-Nagy Róbert, a declarat că unitatea medicală va achiziționa peste 5.000 de echipamente de lucru, dar și sterilizatoare noi și moderne, iar spălătoria unității medicale va fi și ea modernizată. Valoarea totală a finanțării câștigate prin PNRR este de 8 milioane de lei.
„Săptămâna trecută am primit înștiințarea de la Ministerul Sănătății că proiectul nostru a fost aprobat (…) Pe partea de infecții nosocomiale sunt importante cel puțin trei chestiuni: identificarea cât mai rapidă, intervenția și training-urile / procedurile de lucru. Prin acest proiect ne-am axat mai mult pe evitarea și diminuarea prevalenței acestor infecții. Achizițiile de echipamente o să fie mai mult în direcția reînnoirii infrastructurii pe partea de evitare. O să achiziționăm sterilizatoare noi și de tehnologie nouă, de plasmă, pentru trusele medicale pentru domeniile chirurgicale, o să reînnoim infrastructura în spălătoria spitalului care, la fel, este o funcție-cheie în această privință. O altă chestiune pe care am introdus-o în cadrul acestui proiect este achiziționarea a peste 5.000 de echipamente de lucru pentru colegii noștri, și o să dotăm laboratorul de analize medicale cu analizoare, echipamente medicale care să identifice cât mai rapid și mai profi acești germeni. Urmează etapa de contractare, după care, sperăm noi că până la finele anului vom putea începe procedurile de achiziție, pentru ca în 2024 deja să putem aduce aceste echipamente, să le putem monta și să le putem punem în folosință”, a explicat managerul spitalului.
Potrivit acestuia, rata infecții nosocomiale asociate asistenţei medicale la spitalul din Sfântu Gheorghe este de circa 0,8% din numărul total de externări.
La nivel național, conform raportărilor făcute de unitățile medicale în anul 2022, rata infecțiilor din spitale era puțin peste 2%, însă ministrul Sănătății a declarat în mai multe ocazii că raportările făcute nu sunt reale. Anul trecut, media europeană în ceea ce privește infecțiile nosocomiale era de circa 8%.
(Ioana Ardeleanu)