
Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe lansează o nouă campanie de screening gratuit pentru cancerul de prostată
Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe va derula, la mijlocul lunii noiembrie, o nouă ediție a programului de screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, adresat bărbaților cu vârste de peste 45 de ani, care nu sunt diagnosticaţi cu afecţiuni urologice.
Reprezentanții unității medicale au transmis că înscrierile se pot face exclusiv telefonic, la numărul: 0736 636 249, iar pacienții din grupul țintă vor putea beneficia de testare gratuită în perioada 13-17 noiembrie.

„Am lansat programările pentru campania de depistare precoce a cancerului de prostată! În perioada 13-17 noiembrie, pacienții cu vârste de peste 45 de ani, care nu sunt diagnosticaţi cu afecţiuni urologice, pot beneficia de screening gratuit pentru cancerul de prostată, la cabinetul de specialitate din Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Dr. Fogolyán Kristóf Sfântu Gheorghe (cabinetul nr.24) Cancerul de prostată afectează 1 din 7 bărbați! Programați-vă din timp la control și nu vă asumați niciun risc!”, transmit reprezentanții Spitalului Județean.
Cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă afecțiune oncologică în rândul bărbaților cu vârste de peste 50 de ani, după cancerul de plămâni, fiind a șasea cauză de deces prin cancer în rândul populației de sex masculin. Potrivit statisticilor oficiale, 15% dintre bărbați dezvoltă această formă de cancer de-a lungul vieţii.
În etapele inițiale ale dezvoltării sale, cancerul de prostată evoluează fără simptome, dar poate fi depistat printr-un simplu test de screening – testarea PSA, un marker tumoral denumit antigen prostatic specific.
(Ioana Ardeleanu)