Ştiri locale

Spectacole premiate şi artiști de renume mondial în săptămâna culturală de la Zilele Sfântu Gheorghe

„Nu e totul pierdut în acest oraș dacă sunt mai mulți oameni la coadă la bilete la concerte decât la benzină”, a declarat miercuri primarul municipiului Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferințe de presă susținută în bufetul Teatrului „Tamási Áron”. Antal Árpád, împreună cu viceprimarul Vargha Fruzsina și cu coordonatoarea programelor pentru copii, Péter Orsolya, au împărtășit detalii despre săptămâna culturală din acest an de la Zilele Sfântu Gheorghe.

Primarul a declarat că a fost bucuros să „negocieze” o nouă reprezentație a Budapest Gypsy Symphony Orchestra, formată din 100 de membri, deoarece biletele pentru prima reprezentație s-a epuizat în mai puțin de zece minute, vânzându-se aproximativ 950 de bilete. Acest lucru înseamnă că, în mod neobișnuit, vor avea loc două concerte pe 23 aprilie, ziua de deschidere a celei de-a 29-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, pentru care s-au vândut în total peste 4.300 de bilete, spectacolele fiind sold out.

Publicitate

„Acest lucru arată că oamenii trec printr-o adevărată “renaştere”, dorind să fie din nou liberi să se plimbe, să se întâlnească, să meargă la teatru, la concerte și expoziții”, a spus primarul Antal Árpád.

Întrebat dacă nu consideră inoportună organizarea acestei sărbători şi cheltuirea unei sume importante de bani în contextul războiului din Ucraina, primarul Antal Arpad a declarat că autorităţile locale vor continua să acorde sprijin refugiaţilor din ţara vecină, însă apreciază, totodată, că este foarte important să acorde atenţie comunităţii locale.

Ne-am gândit şi noi, să ştiţi, şi am luat decizia că, totuşi, viaţa trebuie să meargă înainte. Noi ajutăm cu tot ce putem pe cei care sunt în această situaţie. Nu cred că i-am ajuta mai mult dacă am sta în casă şi am face depresie. Deci, eu cred că tot ce înseamnă ajutor pe care noi îl putem da celor care fug de război l-am dat şi îl vom da în continuare, indiferent de cum va evolua situaţia, dar nu cred că i-am ajuta pe ei dacă noi am sta acasă, dacă nu am mai ieşi din casă”, a mai spus primarul Antal Arpad.

Vargha Fruzsina a prezentat spectacolele din cadrul săptămânii culturale și a subliniat că programul se adresează tuturor vârstelor, dar cu un accent deosebit pe tineri.

Astfel, duminică, 24 aprilie, de la ora 20:00, un spectacol muzical valoros va avea loc în Biserica Catolică Krisztus Király: concertul de muzică clasică „8 Seasons 1 World”, bazat pe lucrări de Antonio Vivaldi și Astor Piazzola. Orchestra Kaganovsky Virtuosi, condusă de dirijorul spaniol de renume mondial César Álvarez, va fi acompaniată de violonistul american Artur Kaganovsky, cu o selecție de muzicieni din Oradea, Arad, Cluj și Târgu Mureș. Prețul biletelor este de 40 lei, respectiv 20 lei cu reducere.

Teatru pentru fiecare zi: cinci spectacole maghiare la Teatrul „Tamási Áron” și la Sala Kamara și trei producții românești la Teatrul „Andrei Mureșanu”.

Joi, 28 aprilie, de la ora 19:00 un experiment foarte interesant va avea loc la Teatrul „Andrei Mureșanu”, unde va fi prezentat spectacolul-instalație #acedesiguranță @TikTok, în regia lui Bobi Pricop. Spectacolul funcționează pe două niveluri: ca o instalație performativă și online pe platforma TikTok. Povestea se concentrează pe un grup de șapte liceeni cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani care inițiază mișcarea #acedesiguranță pentru a da glas adolescenților și experiențelor lor pe TikTok.

Nu în ultimul rând, vineri, 29 aprilie, trupa Magic Puppet din Cluj aduce la Zilele Sfântu Gheorghe o comedie satirică cu elemente de teatru muzical și marionete. Spectacolul, intitulat „Istoria românilor pe scurt”, ridică o serie de întrebări despre identitatea națională, naționalism și identitatea etnică a românilor. Spectacolul este regizat de Lucian Țion, începe la ora 19, iar biletele sunt disponibile la prețul de 30/15 lei.

Coordonatoarea programelor pentru copii, Péter Orsolya, a declarat că vor continua să susțină că teatrul de păpuși nu este (doar) pentru copii, iar în acest an vor exista spectacole cu o limită minimă de vârstă de 16 ani. Trei companii vor prezenta cinci producții în nouă reprezentații. De data aceasta, „nu există teama atacului balaurului”, dar primele două piese vor aminti de legenda Sfântului Gheorghe, spune directorul Teatrului de Păpuși Cimborák.

Biletele la teatrul de păpuși costă 10 lei și pot fi rezervate în avans de la Csüdöm Esther (telefon 0755 335 400). Biletele pentru celelalte spectacole pot fi cumpărate personal de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale sau online – doar la preț întreg – de pe eventim.ro. Biletele vor fi puse în vânzare pe 1 aprilie.

Pentru mai multe detalii, vizitați www.zilelesfantugheorghe.ro.

Publicitate
banner we radio