Ştiri locale

Solişti cu dizabilităţi, pe scenele Zilelor Sfântu Gheorghe

Unsprezece solişti şi trupe de muzică din ţară şi străinătate compuse din persoane cu dizabilităţi vor concerta în cadrul celei de-a opta ediţii a festivalului „Outsider Music Fest”, care va fi organizat în luna mai la Sfântu Gheorghe, de către Fundaţia Creştină Diakonia.

Preşedintele fundaţiei, Makkai Peter, a declarat miercuri că festivalul a fost inclus în programul oficial al Zilelor Sfântu Gheorghe, iar concertele vor avea loc pe mai multe scene din centrul oraşului în faţa a sute de oameni şi a apreciat acest lucru ca fiind un pas enorm de important în direcţia incluziunii sociale a persoanelor cu nevoi speciale.

„Este al optulea an în care organizăm acest festival şi al patrulea în cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe. Este un festival incluziv, care are în componenţă programe care sunt prezentate de persoane cu dizabilităţi, cu nevoi speciale. Anul acesta am pus un accent mai mare pe calitate, deci am invitat grupuri muzicale din ţară şi din străinătate care prestează o muzică de calitate. Sunt câteva grupuri care au mai fost şi în anii anteriori şi revin la Sfântu Gheorghe, printre acestea numărându-se şi United by Music din Olanda”, a spus Makkai Peter.

Spectacolele, susţinute de invitaţi din România, Ungaria, Olanda şi Marea Britanie, vor avea loc în zilele de 3-5 mai pe trei scene din centrul oraşului, respectiv scena Comunităţii, scena din Piaţa Sfântul Gheorghe şi cea din grădina Muzeului Naţional Secuiesc.

Festivalul a fost iniţiat în anul 2011, cu scopul de a lupta împotriva marginalizării persoanelor cu dizabilităţi, de a descoperi şi promova talente din rândul acestora, dar şi de a încuraja aceste persoane să recurgă la muzică şi artă ca mijloc de terapie.

În ultimii ani Fundaţia Diakonia din Sfântu Gheorghe a organizat şi un concurs de artă plastică pentru persoanele cu dizabilităţi, intitulat „Outsider Art”, iar fundaţia United by Music Romania, fondată anul trecut de Makkai Peter, a organizat luna trecută un concurs de talente muzicale pentru persoane cu dizabilităţi, competiţie premiată cu o excursie în Olanda şi un program de mentorat.

(Agerpres)

Program Outsider Music Fest

Grădina Muzeului

3 mai, vineri

13:30  Spectacol al cântăreților de muzică populară Elena Dumitru (RO) și Ionel Micu (RO).

5 mai, duminică

13:30  Grupul de dansuri populare Napsugár (HU)

Scena Comunităţii

4 mai, sâmbătă

14:15  Happy Feet – Fundația Alpha Transilvania

18:15  Trupa Centrului de Plasament Sfânta Ana

19:00  Trupa Centrului de Zi Sfântul Augustin

19:45  Írisz Band

20:30  I Love Thunder (UK)

Piața Sfântul Gheorghe

3 mai, vineri

14:00  Florin Mândru Dudu (RO)

14:30  Trupa Hangadó (HU)

4 mai, sâmbătă

16:45  Tordasi szivárvány (HU)

5 mai, duminică

14:45  United by Music (NED)

banner we radio