Ştiri locale

Șofer de taxi din Sfântu Gheorghe, amendat de Protecția Consumatorilor pentru că mașina era murdară și deteriorată

Un taximetrist din municipiul Sfântu Gheorghe a fost amendat cu 2.000 de lei de către Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Covasna, pentru neasigurarea condiţiilor corespunzătoare de transport a pasagerilor, informează Agenția de presă Rador.

În urma unui control efectuat recent împreună cu Poliţia, inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor au constatat că maşina taximetristului este murdară și extrem de deteriorată, constituind un real pericol pentru pasageri şi participanții la trafic. Acesta a fost amendat contravențional cu 2.000 lei și i-a fost suspendat temporar dreptul de a presta servicii de taximetrie cu această maşină, până la remedierea deficiențelor.

La data de 15.09.2022, polițiștii au acționat pentru verificarea respectării regulilor de circulație, precum și a legislației incidente, de către conducătorii autoturismelor în regim de taxi, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe 

Acțiunea a fost organizată cu implicarea Registrului Auto Român și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului și a avut ca scop depistarea autovehiculelor cu defecțiuni tehnice, cât și tragerea la răspundere a conducătorilor de autovehicule în regim de taxi autorizați care nu respectă normele referitoare la tarifarea sau calitatea serviciilor, precum și depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie.

În urma activităților desfășurate, au fost controlate 41 de autovehicule, fiind depistate cu nereguli și imobilizate 2 autoturisme. Totodată, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3440 lei pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și nerespectarea legislației privind transportul în regim de taxi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Covasna.

Foto: CJPC Covasna

Publicitate
banner we radio