
Sistemul de bike-sharing din Sfântu Gheorghe devine funcțional vara aceasta. Bicicletele vor putea fi utilizate gratuit primele 30 de minute
Pregătirile pentru lansarea sistemului de bike-sharing din Sfântu Gheorghe au intrat pe ultima sută de metri. Autoritățile locale au lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului către Sepsi ReKreativ, societatea care administrează bazele de agrement și sportive ale Municipalității, precum și tarifele care se vor aplica pentru închirierea bicicletelor. Sepsibike ar urma să devină funcțional, cel mai probabil, la finalul lunii iulie. Investiția, în valoare totală de peste 5 milioane de lei, este inclusă în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, prin care autoritățile locale și-au propus să încurajeze utilizarea mijloacelor de transport alternative, respectiv să reducă nivelul de poluare.
La Sfântu Gheorghe au fost amenajate 17 stații de închiriere automată, amplasate în vecinătatea Universității „Babeș Bolyai”, în Piața Libertății, la Biserica Reformată, la Arena Sepsi, în zona fabricii Autoliv, în zona Primăriei Sfântu Gheorghe, pe străzile Stadionului, Daczo, Lunca Oltului, Nicolae Iorga, Fabricii, Grigore Bălan și Lt. Păiș David, în Piața Sfântul Gheorghe, la Blocurile ANL, în zona Ștrandului Municipal, respectiv în zona Gării.
În cadrul proiectului au fost achiziționate, printre altele, 230 de biciclete cu acționare mecanică dotate cu sistem antifurt, 4 stații de depanare și 6 rastele pentru biciclete, 17 stâlpi principali, 230 de stâlpi de andocare și tot atâtea platforme de legătură, aplicațiile software pentru fiecare stație în parte, precum și 6 triciclete pentru seniori și alte 6 pentru persoane cu dezabilități, utilizarea acestora din urmă urmând să se facă doar pe bază de cerere depusă la operator.
Serviciul de închiriere a bicicletelor va fi disponibil de luni până duminică, între orele 06:00-22:00, iar după ora 22:00 se vor putea face doar retururi/blocări de biciclete în standurile de andocare din stații. Toate stațiile automate de închiriere sunt prevăzute cu un terminal de plată/informații și locații securizate pentru andocarea bicicletelor.
Bicicletele vor putea fi utilizate gratuit timp de 30 de minute
Bicicletele vor putea fi utilizate în mod gratuit timp de 30 de minute, indiferent de numărul de utilizări zilnice. La depășirea acestei durate, utilizatorul va trebui să achite un tarif, începând cu data și ora la care s-a înregistrat depășirea. În situația în care bicicleta nu este returnată la expirarea intervalului maxim de 24 de ore de la momentul închirierii, administratorii serviciului vor anunța organele abilitate, în vederea recuperării bunului.
Pentru utilizarea bicicletei peste limita de 30 de minute în care serviciul este gratuit, utilizatorii vor achita o taxă de 2 lei de la minutul 31 și până la minutul 90, un tarif de 4 lei de la minutul 91 și până la minutul 150, respectiv 6 lei pentru fiecare oră începută după acest interval și până la returnarea bicicletei.
Pentru a putea utiliza acest sistem, turiștii și locuitorii orașului trebuie să aibă cel puțin 14 ani împliniți și să își creeze un cont de utilizator, completând formularul de înregistrare disponibil în aplicația GloBikes. Conform regulamentului, pentru a finaliza înregistrarea, utilizatorul trebuie să încarce cartea de identitate în aplicație și să definească o metodă de plată electronică validă.
După crearea contului, utilizatorul poate accesa bicicletele cu ajutorul aplicației mobile, prin două metode: fie prin scanarea codului QR al unei biciclete prezente în stație, fie prin introducerea codului digital generat de aplicație.
„Când ajunge la o stație cu biciclete, utilizatorul se autentifică în aplicație, selectează opțiunea Scanați codul QR din aplicație, își alege bicicleta și scanează codul QR aplicat pe cadru. Un semnal sonor și un semnal luminos (verde) la sistemul de andocare vor confirma deblocarea bicicletei pentru utilizare. În cazul utilizării codului digital generat de aplicația GloBikes, utilizatorul se autentifică în aplicație, selectează deblocare cu cod digital, apoi tastează codul digital furnizat de aplicație pe tastatura unui punct de andocare al stației în care este blocată o bicicletă. Un semnal sonor și un semnal luminos (verde) la sistemul de andocare vor confirma deblocarea bicicletei pentru utilizare. Pentru a returna o bicicletă la stație, după folosire, utilizatorul pur și simplu o va împinge în doc. Un semnal sonor și luminos verde va confirma blocarea cu succes a bicicletei în punctul de andocare. Când blocarea nu este realizată cu succes, tonul sonor este diferit, iar culoarea luminii este roșie. În acest caz, utilizatorul trebuie să încerce să întoarcă bicicleta într-un alt punct de andocare și să apeleze Call Center-ul dacă problema persistă. Utilizatorul este obligat să anunțe Call Center-ul la apariția oricăror defecțiuni, pe durata folosirii bicicletei, și să o returneze la cea mai apropiată stație. După andocarea acesteia să acționeze butonul de reparații prevăzut pe sistemul de andocare”, conform regulamentul de utilizare.
Bicicletele vor putea fi utilizate doar pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, cu respectarea prevederilor Codului rutier. Sunt interzise: transportul în coș cu o sarcină mai mare de 10 kg, transportul de pasageri și, în general, orice utilizare care ar putea pune în pericol utilizatorul sau alte persoane, demontarea sau încercarea de demontare a bicicletei, respectiv utilizarea bicicletei în scopuri comerciale sau profesionale (livrarea meselor, coletelor etc).
Potrivit autorităților locale, investiția va avea un impact social pozitiv, și va contribui la îmbunătățirea modului de viață al comunității.
(Ioana Ardeleanu)
