Ştiri locale

Singurul investitor interesat de Hotelul Bodoc s-a retras

Singurul investitor care s-a arătat interesat să achiziţioneze hotelul Bodoc din Sfântu Gheorghe, scos la licitaţie de municipalitate, s-a retras, iar autorităţile locale caută alte soluţii pentru reabilitarea şi introducerea acestui imobil în circuitul public.

Potrivit conducerii Primăriei, la prima licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant, la a doua s-a depus o ofertă, însă licitaţia a trebuit repetată, întrucât procedura prevedea, în această fază, obligativitatea existenţei a minimum două oferte.

Primarul Antal Arpad a declarat că nu cunoaşte motivele pentru care investitorul s-a retras, însă, dată fiind situaţia, primăria va încerca să găsească resursele necesare pentru reabilitarea şi repunerea clădirii în circuit.

„Eu mi-aş fi dorit foarte mult să găsim un proprietar care să investească în această clădire, dar cred că în acest moment am epuizat toate posibilităţile. Au fost momente în care se părea că se va rezolva problema. (…) Nu cunosc motivele pentru care acel investitor care a depus cerere s-a retras. Dar şi asta e interesant, pentru că, practic, procedurile din ţara noastră ne duc în situaţia în care dacă există un singur ofertant trebuie să mai faci încă o licitaţie. Dacă nu exista acea procedură, practic, în acest moment am fi avut un proprietar, oraşul bani şi aşa mai departe. Dar, asta e, va trebui să investim noi, să găsim soluţii şi bani ca să readucem clădirea în circuitul oraşului, pentru că nu se mai poate ca ea să rămână în starea aceasta”, a spus Antal Arpad.

Fostul hotel Bodoc din Sfântu Gheorghe, aflat în centrul municipiului, chiar în faţa primăriei, a fost achiziţionat de municipalitate în urmă cu aproape trei ani de la omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie, care l-a cumpărat în anul 2003 împreună cu alte active ale fostei S.C. Turism şi Agrement ‘Oltul’ scoase la privatizare.

Clădirea cu zece etaje, construită între anii 1971-1972, a intrat în 2007 în modernizare, dar lucrările au fost sistate la scurt timp, iar de atunci a rămas în paragină.

În cele din urmă, proprietarul, care acumulase o datorie de aproape 160.000 de euro către bugetul local Sfântu Gheorghe şi era ameninţat cu executarea silită, a decis să vândă hotelul municipalităţii, tranzacţia fiind încheiată cu suma de 745.000 de euro.

În primăvara acestui an, primăria a scos hotelul la licitaţie, preţul de pornire fiind stabilit la un milion de euro. Deşi caietul de sarcini a fost achiziţionat de trei companii, niciuna dintre ele nu a depus o ofertă.

La a doua licitaţie desfăşurată luna trecută, la care s-a prezentat un singur investitor, condiţiile au fost mult mai avantajoase, suma de pornire fiind redusă la 900.000 de euro, asemenea garanţiei bancare cerute de autorităţi, care a fost redusă de la 500.000 de euro la 300.000 de euro. Aceasta urma să fie restituită viitorului proprietar în trei etape, pe măsura îndeplinirii sarcinilor stabilite în contract. De asemenea, Consiliul Local a fost de acord ca imobilul să poată avea şi alte destinaţii decât cel de hotel, cum fusese stabilit iniţial în regulament.

(Agerpres)

 

Publicitate
banner we radio