Serviciul de Ajutor Maltez Sfântu Gheorghe, maraton al binelui de Ziua Mondială a Săracilor: 28 de ore de voluntariat în slujba nevoiașilor
Voluntarii Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe au marcat, în acest sfârșit de săptămână, Ziua Mondială a Săracilor printr-un maraton al binelui, întins pe 28 de ore, timp în care au pregătit și distribuit, printre altele, brioșe, pâine cu ou, ceai cald și sandviciuri, precum și alimente neperisabile donate de oamenii cu suflet mare, persoanelor nevoiașe, vârstnicilor și copiilor cu nevoi speciale.
La acțiune au luat parte în total 147 de voluntari, tineri, adulți și vârstnici, printre care și câțiva tineri cu dizabilități, dar și membri ai echipei de prim ajutor din cadrul Serviciului de Ajutor Maltez, iar locuitorii orașului care au vrut să se implice în această acțiune caritabilă au putut face donații constând în alimente neperisabile în 4 puncte de colectare amenajate în municipiu.
Totodată, în cursul săptămânii trecute, elevii Liceului „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe au adunat pachete cadou, pe care ulterior le-au donat unor persoane vârstnice care trăiesc singure.
Coordonatorul acțiunii, Székely Róbert, a precizat că voluntarii au ajuns la peste 650 de beneficiari.
„Inspirându-ne din cuvintele Papei Francisc, vom munci cu devotament, îndemnându-i și pe alții să nu întoarcă spatele celor nevoiași, așa cum nici Dumnezeu nu și-a întors fața de la noi”, au transmis reprezentanții Serviciului de Ajutor Maltez.
Acțiuni similare au avut loc și în Brașov, Cluj, Pitești, Satu Mare, Târgu Mureș și Timișoara, sute de voluntari mobilizându-se timp de 24, 26 sau 28 de ore pentru a duce speranță în casele sociale, azilele pentru persoane vârstnice, precum și oamenilor fără adăpost sau familiilor nevoiașe.
De 7 ani, Ziua Mondială a Săracilor este marcată în luna noiembrie, la inițiativa Papei Francisc, pentru a marca penultima duminică a anului liturgic.
(Ioana Ardeleanu)