Ştiri locale

Serviciul de Ajutor Maltez a lansat programul „Youth for Care”. 150 de pachete distribuite în Sfântu Gheorghe și în alte două localități

Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe a lansat programul național de tineret „Youth for Care”, care vine în sprijinul persoanelor vârstnice și singure, iar în județul Covasna prima acțiune a avut loc vineri, la Sfântu Gheorghe.

Voluntarii organizației au pregătit 150 de pachete, iar o parte dintre acestea vor fi distribuite în localitățile Brașov și Miercurea Ciuc.

Publicitate

„Este o noutate în activitatea Serviciului de Ajutor Maltez, o activitate a tinerilor care doresc să ajute persoanele mai în vârstă. Proiectul se numește Tinerii pentru bătrâni, și în cadrul lui vom împărți câte 50 de pachete în Sfântu Gheorghe, Brașov și Miercurea Ciuc. Vom pregăti și mâncare gătită, în special pentru persoanele fără adăpost, dar și pentru vârstnicii care nu au posibilități. Vorbim despre persoane care nu se pot deplasa, nu pot merge la magazin, deci și mâncarea le va fi dusă acasă, dar le vom cumpăra și alimente, le vom rezolva și alte probleme”, a spus președintele Onorific al Serviciului de Ajutor Maltez din România, cavalerul Ordinului Maltez.

Rețeaua de Ajutor continuă

În același timp, continuă programul-pilot „Rețeaua de Ajutor”, lansat în urmă cu aproape 3 luni, prin intermediul căruia persoanele vârstnice care nu se pot deplasa, sau care pur și simplu simt nevoia să discute de câteva ori pe săptămână cu cineva, pentru a le mai alina din singurătate, pot apela la sprijinul voluntarilor Maltezi.

„Avem și Rețeaua de Ajutor, o linie de telefonie unde ne poate contacta orice persoană care are nevoie de ajutor, deocamdată doar în Sfântu Gheorghe, dar vom porni și în țară, la câteva filiale ale Serviciului de Ajutor Maltez. Mai mult decât un apel este motto-ul nostru și chiar foarte mulți vârstnici ne-au apelat. Nu au fost vizibili pentru noi până acum, nu știam despre ei și nu am reușit să ajungem la ei, ceea ce este o problemă mare. Cu această linie de telefonie au ajuns la noi probleme care nu ne închipuiam că există. Dorim să arătăm că suntem prezenți, să spunem vârstnicilor că pot apela la noi”, a spus managerul proiectului, Székely Róbert.

Potrivit acestuia, linia telefonică funcționează zilnic. Persoanele care au nevoie de ajutor în a-și cumpăra cele necesare, pentru plata facturilor, drumuri la farmacie sau pentru a se deplasa la medic, și nu numai, au la dispoziție numărul de telefon – 0743 408 028.

„Am lansat linia telefonică de două săptămâni, inițial era doar marți și joi, acum însă este deschisă zilnic, de dimineață până seara. În fiecare zi ne sună 4-5 persoane care au nevoie de ajutor. Ideea este că aceste persoane nu ne sună doar pentru o singură problemă cu care au nevoie de ajutor, ci au nevoie de ajutor să se deplaseze către medic, săptămânal sau lunar, sunt și cazuri speciale care au nevoie de persoane care să le facă curățenie săptămânal, sau cu care să discute. Sunt cerințe specifice și încercăm să le rezolvăm”, a mai spus Székely Róbert.

În Sfântu Gheorghe, Serviciul de Ajutor Maltez are în prezent peste 100 de voluntari, copii și tineri, cel mai tânăr dintre aceștia având doar 4 ani, iar la nivel național organizația are peste 700 de voluntari și 300 de tineri care activează în cele 12 sucursale, 7 filiale și 4 puncte de lucru din țară.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio