Sepsi OSK câştigă primul meci în Liga 1
Sepsi OSK câştigă primul meci în Liga 1 în derbyul nou promovatelor din acest sezon. Echipa din Sfântu Gheorghe s-a impus cu 2-1 în meciul jucat vineri pe teren propriu, la Braşov, cu Juventus Bucureşti.
Ambele formații au debutat cu stângul pe prima scenă a fotbalului românesc, cu înfrângeri în prima etapă. Dacă Sepsi a pierdut la limită în deplasare cu fosta campioană Astra, 0-1, Juventus a fost surclasată categoric la Ploiești, în fața lui Dinamo, scor 0-3.
Partida de vineri s-a jucat la Brașov, la fel ca restul meciurilor de pe teren propriu ale celor de la Sepsi, în turul campionatului. Arena din Sfântu Gheorghe va fi modernizată în această perioadă pentru a îndeplini standardele din prima ligă.
Jucătorii lui Sepsi OSK au sărbătorit alături de suporteri prima victorie din Liga 1. AICI ai primele declaraţii după meci ale marcatorilor celor două goluri ale victoriei
Echipele de start:
Sepsi OSK: Niczuly – Burlacu, Oros, Ursu, Dumbravă – Ghinga, Thiaw – Astafei, C. Herea, P. Petre – Hadnagy
Rezerve: Fejer, Veress, Fulop, Papsys, Pilibaitis, Kilyen, Damian
Antrenor: Valentin Suciu
Juventus: Mingote – Beța, Benga, Walace, Ștefan – Lungu, Stoenac – Buhăescu, Băjenaru, C. Petre – Măzărache
Rezerve: Stoian, Țâră, Carabela, Cazan, Bucșa, Călințaru, Morariu
Antrenor: Daniel Oprița
Desfăşurarea partidei:
1’ Fluier de start al meciului dintre Sepsi Sf. Gheorghe și Juventus București. Echipele sunt debutante în prima ligă și au pierdut în etapa inaugurală, astfel că astăzi sunt în căutarea primelor puncte pe prima scenă.
2\’ Execuție pretențioasă încercată de Attila Hadnagy, dar șutul său din afara careului nu a căpătat efectul dorit și a trecut alături de poarta lui Mingote.
4\’ Șutează Ciprian Petre, dar nu nimerește poarta.
5\’ Ciprian Petre încasează primul cartonaș galben al meciului, pentru un fault comis la aproximativ 30 de metri de poarta lui Juventus.
6’ Ocazie pentru Juventus! Beța a centrat bine de pe dreapta, pentru urcarea lui Buhăescu la colțul lung, dar acesta nu a reușit să reia ideal și a trimis pe lângă poarta lui Niczuly.
11\’ Victoras Astafei (Sepsi) trimite pe lângă poartă.
15’ Momente bune pentru Sepsi, care însă nu poate să pună în pericol poarta lui Mingote. Nu a reușit nici la o lovitură liberă din lateral dreapta, executată de Claudiu Herea și respinsă de apărarea oaspeților.
21’ Șut de la mare distanță trimis pe poartă al gazdelor de la Sepsi, dar Mingote a fost atent și a reușit să blocheze fără probleme.
24\’ Cartonaș galben pentru Sebastian Ghinga, pentru un fault tare în tușă, aproape de mijlocul terenului. Decarul gazdelor i-a pus crampoanele pe gleznă lui Beța, care a avut nevoie de intervenția echipei medicale înainte de a reveni pe teren.
28’ Stoenac, aflat în careul lui Sepsi, a primit o centrare înaltă și nu a reușit să ajungă la minge. A fost jenat în săritură de un apărător advers și imediat a dus mâna la față, acuzând o lovitură din partea acestuia, dar reluările au demonstrat că nu a fost nici vorbă de lovitură.
30\’ Victoras Astafei de la Sepsi este fluierat în poziție de ofsaid.
31’ Ocazie mare pentru Juventus! Stoenac a fost lansat cu o minge lungă în partea stângă și a luat faza pe cont propriu. Și-a păcălit adversarul care îl urmărea îndeaproape, a fentat încă unul și, ajuns cu fața la poartă, la 16 metri, a șutat puternic, dar cu puțin pe lângă vinclu.
38’ Momente în care jocul se desfășoară mai mult la mijlocul terenului, cu pase greșite și recuperări de ambele părți.
40’ Cartonaș galben pentru Wallace, pentru un fault comis la 25 de metri de propria poartă, prin care a oprit demarcarea lui Hadnagy, care dacă nu ar fi fost faultat ar fi urmărit o pasă filtrantă.
41’ Claudiu Herea a executat lovitura liberă care a rezultat la faza anterioară, dar șutul său s-a dus cu mult peste poartă.
45\’ Andrei Lungu de la Juventus găsește un culoar și șutează, dar mingea ocolește poarta.
45+2’ Pauză la Brașov, acolo unde Sepsi Sf. Gheorghe și Juventus București se află la egalitate, scor 0-0.
46’ Dublă schimbare făcută de Juventus la pauză: ies Lungu și Ciprian Petre, intră Bucșa și Călințaru.
52\’ Marian Stoenac (Juventus) a fost avertizat cu galben pentru o tragere clară de tricou.
53\’ Schimbare la gazde: Issa Thiaw e înlocuit de noua achiziţie Istvan Fulop.
60\’ Juventus avansează în atac și Florin Stefan reușește să tragă, dar șutul său ratează ținta.
60\’ Sepsi face o schimbare: Razvan Damian în locul lui Cristian Oros.
62’ GOOOOL Sepsi! Gazdele au deschis scorul la capătul unei faze în care mingea a fost \”bâlbâită\” în fața porții. Ghinga este în cel care a împins în cele din urmă mingea în poartă.
66\’ Atilla Hadnagy primeşte cartonaşul galben din cauza protestelor.
69\’ Schimbare la Juventus: iese Beța – accidentat – și intră Cătălin Țâră.
70\’ Istvan Fulop reușește să tragă, dar șutul nu prinde spațiul porții.
72\’ Autorul golului, Sebastian Ghinga, trimite pe lângă poartă.
78’ Ocazie pentru Juventus! Cătălin Țâră a fost la un pas să profite de o eroare imensă a unui apărător advers, căruia a reușit să îi \”fure\” mingea la 20 de metri de poarta lui Sepsi, însă șutul s-a dus cu mult peste poartă.
79\’ Ocazie pentru Sepsi! Jocul s-a mutat rapid la cealaltă poartă, unde Hadnagy a primit o centrare de pe dreapta, însă reluarea cu capul s-a dus puțin pe lângă poartă. Portarul Mingote părea bătut la această fază, părând să alunece în momentul în care a vrut să plece înspre colțul pe care se ducea mingea.
82’ Fază periculoasă la poarta lui Sepsi, cu Măzărache apărut excelent la finalizare, la capătul unei centrări de pe stânga. Deși s-a demarcat bine, a reluat greșit și mingea s-a dus peste poartă.
84\’ Ocazie imensă pentru Juventus! Călințaru a pătruns bine și a pasat excelent pentru Țâră, în careul lui Sepsi, dar noul intrat, scăpat singur cu portarul, nu a reușit să îl învingă cu un șut puternic, respins în față de Niczuly.
87\’ Linas Pilibaitis îl înlocuiește pe Victoras Astafei la Sepsi.
90+1’ GOOOOL Sepsi! Claudiu Herea dublează avantajul și risipește emoțiile gazdelor, după ce finalizează o fază purtată excelent pe stânga de Patrick Petre.
90+3\’ Gol Juventus! Stoenac a marcat cu un șut în forță, din voleu, de la 20 de metri. Execuția violentă l-a lăsat fără șanse pe portarul Niczuly, care a plonjat în van.
90+4\’ Cartonaș galben pentru portarul Niczuly, pentru trageri de timp.
90+5\’ Fluier final. Sepsi OSK obţine prima victorie din istorie în Liga 1.