Sport, Ştiri locale

Sepsi OSK câştigă Cupa României la fotbal al doilea an la rând! Roland Niczuly, eroul finalei de la Sibiu

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a câştigat finala Cupei României la fotbal cu Universitatea Cluj, scor 5-4 la penalty-uri (a fost 0-0 după 120 de minute).

Portarul covăsnean Niczuly Roland a apărat 3 lovituri de la 11 metri şi a adus astfel al treilea trofeu în vitrina clubului, după Cupa şi Supercupa câştigate anul trecut. În urma acestei victorii, Sepsi OSK va juca din nou în tururile preliminare ale Conference League.

Roland Niczuly (27 de ani), cel mai bun om al finalei, cu trei penalty-uri apărate, a dezvăluit secretul reușitei. 

Roland Niczuly a venit cu trofeul în brațe la interviuri: „E un sentiment aparte, dar e un trofeu foarte greu. Nu știu cât pot să îl țin”. Eroul finalei a continuat dialogul cu reporterii.

„Ne bucurăm, un moment istoric la Sfântu Gheorghe. Am făcut un meci prost, dar cum am spus, finalele nu se joacă bine, ele se câștigă. Am scris istorie! Am arătat că și o echipă mică, dacă e organizată, poate face performanțe frumoase.

Acum trebuie să ne pregătim foarte bine pentru sezonul viitor, pentru preliminariile Conference League. Nu trebuie să ne facem de râs, să se vadă munca depusă și acolo”, a spus Niczuly la Orange Sport.

Cum și-a intimidat Niczuly adversarii la loviturile de departajare

„Am încercat să îi intimidez, să pun presiune și mai mare pe ei. Am încercat să le-o transmit, lui Martic i-am zis că va trage peste, apoi că i-o voi apăra. Mă bucur că mi-a ieșit astăzi.

Înaintea finalei, Attila Hadnagy mi-a zis, te rog frumos, ghicește colțul măcar la un penalty. Până acum, sezonul ăsta, nu am ghicit deloc. E o seară magică pentru mine și pentru club.

Asăzi, Cornel Cernea, antrenorul portarilor, a prezis că vom ajunge la penalty-uri. Am făcut ședință video cu el vreo două ore. Ne-am uitat la tot lotul lui U Cluj, toată cariera lui, pe unde au jucat. Ne-a reușit!”, a explicat Niczuly.

Cristiano Bergodi, după triumful din Cupa României

„U Cluj a făcut un meci foarte bun, mai ales în prima repriză. Noi am început bine, apoi am intrat pe contre. Nu ne priește acest joc. Au avut și două bare. La pauză am discutat și am echilibrat. Băieții au înțeles și ne-am dus până la loviturile de departajare.

Atunci am cerut o pastilă pentru durerea de cap. Se putea întâmpla orice, e o loterie. L-am felicitat pe Neluțu Sabău. Au făcut un meci bun, nu s-a văzut diferența de play-out și play-off. Important e să câștigi finala”, a spus Cristiano Bergodi la Orange Sport.

Cristiano Bergodi, despre viitorul la Sepsi 

„Vom vedea cu oamenii de conducere ce va fi, discutăm zilele următoare. Eu sunt fericit, e un club tânăr, am cucerit trei trofee.

Nu am nicio ofertă așa importantă, dar vom discuta. Nu pot să spun nimic. Europa e o provocare, am făcut ceva bun anul trecut, am mers mai departe un tur preliminar. 

Băieții pot juca și anul acesta în Conference League, apoi Supercupa. Ar fi frumos o întâlnire cu Gică Hagi. Dar nu pot să spun nimic, vom avea o discuție.

Cei de aici s-au comportat foarte bine din toate punctele de vedere, nu pot să spun nimic de rău despre ei”, a transmis Bergodi.

Publicitate
banner we radio