
Se schimbă culoarea taxiurilor din Sfântu Gheorghe. Din aprilie anul viitor vor fi autorizate doar mașinile de culoare albă
La solicitarea Asociației Taximetriștilor Independenți „Șugaș” din Sfântu Gheorghe, Consiliul Local a aprobat modificarea Regulamentului de organizare, funcționare și autorizare a transportului în regim de taxi, astfel că din luna aprilie a anului viitor, vor primi autorizație doar mașinile de culoare albă.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de consilierii locali, caroseria autovehiculelor destinate transportului de persoane sau bunuri în regim de taxi va avea obligatoriu culoarea alb pur (RAL 9010), excepție de la această regulă făcând autovehiculele nou-introduse în activitate până la data de 31.03.2024, acestea putând avea şi culoarea albastră. De asemenea, taxiurile existente, care în prezent au culoarea albastru marin, pot fi menținute în activitate până la înlocuirea acestora în condițiile legii.
Preşedintele Asociaţiei Taximetriștilor Independenți „Șugaș”, Györ Árpád, ne-a explicat că procedura de schimbare a culorii tuturor taxiurilor din municipiu se va produce pe o perioadă de circa 10 ani.
„Este vorba despre toate taxiurile care sunt în Sfântu Gheorghe, dar asta nu înseamnă că dacă mâine se va hotărî că trebuie să fie albe, o mașină care acum este albastră trebuie schimbată. Taxiurile care în prezent sunt de culoare albastră, până le expiră autorizația de funcționare rămân de culoare albastră. Cei care schimbă de acum înainte mașinile, pot lua mașini de culoare albă. Termenul acesta de schimbare a tuturor taxiurilor din Sfântu Gheorghe va dura minimum 10 ani, pentru că o mașină de culoare albastră, care a fost introdusă ca taxi și are valabilitate 10 ani, va rămâne de culoare albastră până când îi va expira autorizația. Taximetriștii care trebuie să schimbe mașinile la expirarea autorizației, până în 31 martie 2024 pot înscrie atât taxiuri de culoare albastră, cât și albă, dar după acea dată se vor putea introduce doar taxiuri de culoare albă”, ne-a explicat Györ Árpád.
Asociația Taximetriștilor Particulari „Șugaș” din Sfântu Gheorghe a motivat necesitatea schimbării culorii caroseriei mașinilor utilizate la transportul public în regim taxi prin faptul că vara există o diferență de temperatură considerabilă în interiorul autoturismelor de culoare închisă, faţă de cele deschise la culoare. În plus, întreținerea este mult mai costisitoare, iar aspectul ar fi mult mai uniform.
„La temperaturi între 30-40 de grade Celsius aerul în cabină este insuportabil, ceea ce afectează confortul taximetriștilor şi al clienților. Preţul maşinilor de culoare albastră este semnificativ mai mare decât al celor de culoare albă, ceea ce împovărează nejustificat taximetriștii, neaducând nici un beneficiu clienților. Întreținerea maşinilor de culoare albastră este mult mai costisitoare decât a celor de culoare albă, fiecare fir de praf fiind imediat vizibil pe o culoare închisă, ceea ce aduce un plus de cheltuieli care nu sunt în beneficiul clienților. Aspectul ar fi mult mai uniform dacă toate taxiurile ar deveni albe şi nu am mai avea varietăţile de culori şi nuanţe de albastru existente acum în oraş”, se arată în cererea adresată de Primăriei și Consiliului Local.
Aceeași sursă menţionează că în majoritatea oraşelor din România taxiurile sunt de culoare albă.
În prezent, la Sfântu Gheorghe sunt autorizate aproximativ 200 de taxiuri, iar alte 10 locuri sunt disponibile pentru mașinile electrice. În Raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se arată că în perioada 1 decembrie 2023 – 30 aprilie 2024 va expira valabilitatea autorizației de taxi și cea a contractelor de atribuire pentru un număr de 141 taximetriști, iar o bună parte dintre cei care vor prelungi valabilitatea autorizațiilor sunt obligați să înlocuiască autovehiculele actuale în perioada 1 octombrie 2023 – 31 martie 2024.
Conform modificărilor aduse Regulamentului de autorizare a transportului în regim de taxi, linia mediană a caroseriei va fi marcată pe părţile laterale de o bandă dublă de carouri tip şah, în culori alternative alb şi negru, de dimensiuni 3 x 3 cm pentru autoturisme şi de 5 x 5 cm la celelalte autovehicule. Se interzice aplicarea pe caroseria taxiului sau pe lampa taxi a altor înscrisuri sau însemne decât cele aprobate de Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe.
(Ioana Ardeleanu)