Centrul de Cultură Arcuş şi Institutul Liszt din Sfântu Gheorghe organizează, săptămâna aceasta, a 34-a ediţie a „Galei tinerilor laureaţi”, manifestare cultural-artistică în care sunt reuniţi anual elevi şi studenţi din ţară, premiaţi la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.
Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6–8 iunie, în sala de concerte a Centrului de Cultură Arcuș (str. Oltului nr. 6), pe parcursul celor trei zile fiind organizate recitaluri de muzică clasică pe diferite instrumente (pian, chitară, clarinet și canto).
Potrivit organizatorilor, participanții sunt elevi ai Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, dar și ai Colegiului Național „George Enescu” din București, ai Liceului de Muzică „Bălașa Doamna” din Târgoviște și ai Liceului de Artă „Dinu Lipatti” din Pitești.
„Repertoriul cântat este impresionant, în program fiind lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Bethoven, Fréderic Chopin, Georg Friedrich Händel, Cecile Chaminade, Franz Liszt, Serghei Rahmaninov, Felicia Donceanu, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Antonio Vivaldi, Carl Czerny, Johann Christoph Neupert, Piotr Ilici Ceaikovski, Claude Debussy, Alamiro Gianpieri, Kovács Béla, Georges Bizet, Tiberiu Bredniceanu, Giacomo Carissimi, Alessandro Scarlatti, Gheorghe Stephănescu, Vasile Popovici, Carl Maria von Weber, Anton Diabelli, Serghei Prokofiev, Luigi Bassi, Marțian Negrea, Giovanni Batista Pergolesi și Gioacchino Rossini”, transmit organizatorii.
Deschiderea Galei va avea loc joi, 6 iunie, de la ora 18:00, iar concertele vor continua vineri, 7 iunie, de la ora 18:00, și sâmbătă, 8 iunie, de la ora 11:00, intrarea fiind liberă.
Elevii și studenții participanți, care au fost premiaţi la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale, sunt: Becheru Alexandru, Sebestyén-Lázár Kata, Sara Antonia Bărbuță, Tudor Boteanu, Ioana Silvia Stoica, Gruia Soare, Ilie Mihnea, Maria Ciocănaș, Keresztes Antónia, Andrei Arsene, Hodor Balázs, Marianna Starish, David Anghelescu, Maria Antonia Alexandrescu și Kakasi Zsuzsanna. Aceștia vor fi acompaniați de profesorii îndrumători: Nicolae Dumitru, Cucu Csilla, George Rizea, Ioana Livia Stoica, Iuliana Anghel, Nicolae Dobrescu, Sebestyén-Lázár Enikő, Camelia Bărbuță, Mariana Luca Ștefănescu, Kakasi Zsolt, Kőmíves-Bokor Zsuzsa, Ambrus Sándor și Szabó-Siklódi Laszló Levente.
Conducători artistici vor fi profesorii: Nicolae Dumitru, Ambrus Sándor și George Rizea.
Gala tinerilor laureaţi este parte a programului „Perspective europene” şi a fost iniţiată în anul 1991 cu scopul de a pune melomanii din judeţul Covasna în contact direct cu valorile artei interpretative naţionale, dar şi pentru a promova talentele locale în circuitul naţional de valori.
(Ioana Ardeleanu)



