Sport

România – Finlanda: 1-0 în Liga Națiunilor. Tricolorii obțin prima victorie cu Edi Iordănescu pe bancă

Este prima victorie și primul gol marcat de tricolori în Liga Națiunilor. Totodată, selecționerul Edi Iordănescu obține primul succes de la numirea în funcție

România a obținut prima victorie în Liga Națiunilor. Tricolorii au învins Finlanda, sâmbătă seară, pe stadionul Giulești, în a treia etapă din grupă, scor final 1-0.

Publicitate

Echipa națională a deschis scorul în minutul 30 prin Nicușor Bancu, care a înscris cu capul după o centrare a lui George Pușcaș. Anterior, George Puşcaş ratase un penalty acordat României în minutul 16. Pușcaș a șutat slab, pe centrul porţii, astfel că portarul Jesse Joronen a apărat.

Succesul vine după două înfrângeri în primele etape ale competiției.

România rămâne pe ultimul loc în grupa din Liga Națiunilor

În ciuda acestei victorii, România rămâne pe ultimul loc în grupă, cu trei puncte, după ce Muntenegru și Bosnia și Herțogovina au încheiat la egalitate, scor 1-1.

Bosnia și Herțegovina este liderul grupei, cu 5 puncte, urmată de Finlanda și Muntenegru, cu câte 4 puncte.

Pentru tricolori urmează un alt meci pe teren propriu, cu Muntenegru, pe 14 iunie, de la ora 21:45, tot pe stadionul Rapid-Giulești.

Publicitate
banner we radio