Info Trafic

ROADPOL Safety Days: Să facem din 18 septembrie o zi fără decese în accidente rutiere în Europa

În perioada 6-22 septembrie a.c., la nivelul județului Covasna, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni în cadrul Proiectului European ROADPOL Safety Days. Principalul obiectiv îl constituie creșterea gradului de conștientizare, în rândul tuturor categoriilor de participanți la trafic, a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere și adoptarea, de către aceștia, a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice, întrucât comportamentul participanților la traficul rutier rămâne în continuare cel mai important obstacol în îndeplinirea obiectivelor în domeniul siguranței rutiere.

Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, precum și ca ziua de 18 septembrie 2024 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere produse pe drumurile din Europa, în condițiile în care media zilnică la nivelul U.E. este de 70 morți/zi.

În vederea îndeplinirii obiectivelor asumate în cadrul proiectului, la nivel județului Covasna, în perioada 16-22 septembrie a.c., se vor desfășura, zilnic, activități ce vor viza informarea participanților la trafic în legătură cu derularea proiectului european, dar și cu privire la necesitatea adoptării unui comportament preventiv pe timpul deplasării pe drumurile publice. De asemenea, se vor organiza și desfășura acțiuni zilnice de impunere a legii și de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente grave.

Polițiști vor urmări prin aceste acțiuni combaterea conducerii agresive, combaterea abaterilor comise de pietoni și bicicliști, impunerea respectării regimului legal de viteză, depistarea și sancționarea celor care conduc sub influența alcoolului ori a altor substanțe.

Statisticile relevă că, de la începutul acestui an, pe raza județului Covasna au avut loc 30 de accidente rutiere grave, în urma cărora 13 persoane și-au pierdut viața, iar alte 19 au suferit răni grave. Princialele cauze care au condus la producerea acestor accidente grave au fost indisciplina bicicliștilor (20% din totalul accidentelor),  viteza neadaptată condițiilor de drum (13%), depășirile neregulamentare (10%), oboseala la volan (10%) și neacordarea priorității de trecere pietonilor (10%).

Polițiștii rutieri au acționat pe raza județului și în cursul săptămânii precedente, când activitățile au vizat creșterea gradului de disciplină în trafic al bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice, aceștia reprezentând categorii vulnerabile de participanți la traficul rutier.

Astfel, pe parcursul a două zile, polițiștii au fost prezenți în teren, atât în mediul rural, cât și în mediul urban, cu activități intensificate pentru creșterea gradului de conștientizare, în rândul tuturor categoriilor de participanți la trafic, a riscurilor la care se expun în situația nerespectării normelor rutiere, dar și pentru combaterea abaterilor comise de bicicliști și conducătorii de trotinete electrice.

În urma acțiunilor derulate au fost constatate 163 de abateri de natură contravențională, pentru care s-au aplicat sancțiuni, peste 140 dintre acestea fiind pentru abateri la regimul circulației rutiere. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare, iar dintre sancțiunile pentru abateri rutiere, 56 au fost pentru abateri comise de bicicliști și conducători de trotinete electrice.

Scopul acestor măsuri este nu doar acela de a sancționa abaterile, ci mai ales de a proteja viața și integritatea fizică a cetățenilor prin prevenirea producerii de accidente rutiere prin educarea și informarea participanților la trafic despre importanța respectării regulilor de circulație.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio