Ştiri locale

Reabilitarea clădirii vechi a Spitalului Județean Sfântu Gheorghe, blocată la circa 25% din lipsa fondurilor

Stadiul lucrărilor de reabilitare, extindere și modernizare a clădirii vechi a Spitalului Județean din Sfântu Gheorghe este de doar circa 25%, asta deși, conform contractului încheiat în 2020, investiția ar trebui să fie gata până la finalul acestei luni. Managerul spitalului, András-Nagy Róbert, spune că de vină pentru această situație sunt, pe de o parte, fondurile insuficiente și faptul că Ministerul Sănătății nu asigură continuitate pentru o investiție aprobată, iar pe de altă parte, restricțiile și reorganizările din perioada pandemiei.

Acesta a precizat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că bugetul alocat pentru acest an a fost epuizat încă din luna august, iar pentru anul viitor încă nu este clar de unde va veni finanțarea, însă a precizat că închiderea investiției este o prioritate pentru Consiliul Județean Covasna.

Publicitate

„Din 3 decembrie 2010 de când sunt eu manager, numai construcții sunt: construim, zugrăvim, reconstruim, refacem, și într-adevăr, pare că nu se mai termină. Problema este că finanțarea nu ar trebui să vină cu țârâita în momentul în care este aprobată la nivel de Minister și alocată o resursă pentru o investiție de genul acesta. Noi în august am terminat bugetul pentru anul acesta la clădirea spitalului vechi. Constructorul mai lucrează, pentru că nu poate să lase acoperișul fără șarpantă, trebuie făcut pentru că altfel se duce totul. De la începutul lunii septembrie nu mai sunt bani, vorbim de finanțare de la Ministerul Sănătății. Am semnat contractul în octombrie 2020 și chiar dacă atunci am avut finanțare, tot ce am făcut a fost organizarea de șantier, deci dacă am cheltuit undeva pe la 500-600.000 de lei din banii respectivi, iar pe restul i-am dat înapoi la Minister. Nici măcar nu am putut să redistribuim sumele, pentru că Legea bugetului de stat a fost atacată la Curtea Constituțională. Noi avem contractele semnate pentru echipamente medicale pe acorduri-cadru, și așteptăm. Nu este fluiditate, din păcate, pentru acest proiect”, a spus managerul.

Acesta afirmă că bugetul Ministerului Sănătății este insuficient, raportat la necesitățile spitalelor din țară, care trebuie să împartă în fiecare an aceste sume. Proiectul are o valoare totală de 28 de milioane de lei (fără TVA), din care 10% este contribuția Consiliului Județean Covasna, însă conducerea spitalului estimează că, până la final, reabilitarea clădirii va costa circa 40 de milioane de lei. Până în prezent, unitatea medicală a încasat circa 8 milioane de lei din totalul sumei prevăzute în contract.

„Anul acesta lucrarea trebuia să fie gata, așa a fost semnat contractul: în noiembrie 2022 se finalizează toată construcția, dar suntem undeva pe la 25% cu lucrările (…) Știam de la început că va dura minimum 3-4 ani, dar a venit și pandemia, și chiar dacă ar fi fost bani, nu am fi putut să eliberăm clădirea. Unde puneam pacienții? (…) Ca perspectivă pentru anul următor, nu știm ce va fi cu finanțarea, dar știm că este o prioritate pentru Consiliul Județean să închidem cumva această investiție. Depinde, însă, de bugetul pe care o să îl aibă Consiliul Județean, pentru că mai sunt și alte investiții de făcut (…) Valoarea contractului este de 28 de milioane de lei fără TVA, adică 34 de milioane de lei cu TVA, din care până acum am primit de la Minister undeva pe la 8 milioane de lei (…) Raportat la necesitățile spitalelor din țară, bugetul Ministerului este puțin, și trebuie împărțit între toți”, a mai spus András-Nagy Róbert.

„Este un proces lung de care trebuie să trecem, dar știm că la final va fi bine pentru toți”

Managerul a mai explicat că deși stadiul lucrărilor a ajuns la doar 25%, partea cea mai dificilă a trecut. În ceea ce privește activitatea medicală, acesta spune că lucrările afectează atât pacienții, cât și personalul spitalului, însă sunt un rău necesar.

„Ca suprafață și volum de lucru, 25% pare puțin, dar ca timp de execuție, anul viitor lucrarea poate fi finalizată, pentru că partea cea mai grea și achizițiile cele mai mari au fost făcute. Am plătit 3 milioane de lei doar pe aparatură care trebuie montată și care nu se vede, pentru că e sub acoperiș, deci totul e relativ. Ca oricare investiție din țara asta, durează. Știm că e deranj și pentru pacienți, și pentru aparținători, este deranjant și pentru noi, dar este un proces de care trebuie să trecem. Strângem din dinți și trecem împreună prin asta, apelăm la înțelegere pentru că știm că la final va fi bine pentru toți, la final va fi confort pentru pacienți și pentru personalul medical. O lucrare de genul acesta nu se poate realiza peste noapte”, a mai spus managerul.

„Sunt deranjați și pacienții, și e normal, dar nu numai ei. Vedem și noi că nu poți să intri în spital, e noroi. Gândiți-vă la drumul alimentelor care trebuie să ajungă din bucătărie la Nefrologie, sau la transportul pacienților pentru investigații la Röntgen, pentru că trebuie să scoți pacientul prin noroi. Dar și pentru cei care lucrează acolo e foarte greu, toți au fost mutați de la locurile lor, s-au creat alte încăperi, deci e greu.”, a completat directorul de îngrijiri medicale al Spitalului, Molnár Enikő.

Conform proiectului, clădirea în care în prezent își desfășoară activitatea secția de Boli interne va fi extinsă cu 861 mp, iar la finalul lucrărilor, pe lângă secțiile deja existente, aceasta va găzdui şi secția de Recuperare și reabilitare medicală. De asemenea, în cadrul secției Neurologie se va amenaja şi o unitate de Subterapie Intensivă, iar Blocul operator din cadrul secției de Oftalmologie va fi reabilitat. În plan este și creșterea capacității de cazare de la 126 de paturi, la 161.

Managerul spitalului a mai precizat că în momentul de față unitatea medicală are în lucru 3 proiecte pentru achiziționarea de echipamente medicale, dintre care două se vor afla pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Județean.

„Pentru echipamente medicale, totalul general este undeva la 13-14 milioane de lei (…) Este vorba despre echipamente de radiologie, ecografe, defibrilatoare, pe partea de Policlinică și pe partea de infecții nosocomiale. Undeva în decembrie-ianuarie vom depune un alt proiect pentru dotări la Terapia Intensivă neonatală, prin PNRR”, a mai spus András-Nagy Róbert.

Contractul de investiții pentru reabilitarea și extinderea clădirii vechi a Spitalului Județean este valabil 36 de luni de la data semnării acestuia (noiembrie 2020 – noiembrie 2023), iar termenul de finalizare a lucrării, conform documentului, ar fi fost luna noiembrie a acestui an.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio