Ştiri

Rabla pentru electrocasnice, oficializat: Statul va da bani românilor ca să-și ia aparate noi

Peste 50.000 de români se vor putea înscrie, în curând, în programul Rabla pentru electrocasnice, oficializat recent. Conform actului normativ care-l reglementează, electrocasnicele vechi pot fi duse la „casare”, în schimbul unor vouchere între 200 și 400 de lei, ce vor putea fi folosite la cumpărarea unor mașini de spălat, frigidere sau aparate de aer condiționat din clasele energetice superioare. Trebuie să așteptăm însă ca autoritățile să dea startul programului.

Ordinul ministrului mediului nr. 1172/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a a Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 987 din 21 noiembrie 2018 și este deja în vigoare. Deocamdată însă programul nu a demarat oficial.

Programul Rabla pentru electrocasnice le dă posibilitatea românilor să scape de aparatele vechi din casă care consumă foarte mult și să obțină în schimbul lor sume de bani sub forma unor vouchere în bani, pe care să le folosească apoi la cumpărarea unor electrocasnice noi, mai performante din punct de vedere energetic (clasele A++ și A+++): mașini de spălat rufe, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice, aparate de aer condiționat.

Orice român care are domiciliul în România, nu are datorii la stat, are cel puțin 18 ani și un buletin sau o carte de identitate se poate înscrie. Estimativ, peste 50.000 de români vor putea beneficia de acest program de finanțare, potrivit reprezentanților ministerului, citați de Știrile TVR.

Concret, în ordin scrie că voucherele au valori diferite, după cum urmează:

– 200 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++;

– 300 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++;

– 300 lei pentru aparate de aer condiționat cu eficienţa energetică la răcire A+++/ A++;

– 300 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++;

– 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.

„Persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui EEE (echipament electronic și electrocasnic – n.red.) eligibil, în schimbul predării unui EEE (echipament electronic și electrocasnic care constituie deșeu – n.red.) uzat echivalent. Schimbul se face în sistem 1:1. Persoana fizică poate achiziţiona mai multe EEE-uri în schimbul predării unui număr echivalent de EEE uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie”, se precizează în ordin.

Așadar, se pot obține mai multe vouchere, dar nu din aceeași categorie. De exemplu, pentru o mașină de spălat veche se va putea da un voucher tot pentru o mașină de spălat, dintr-una dintre categoriile de mai sus (A++ sau A+++).

Startul programului îl va da Administrația Fondului pentru Mediu, în perioada următoare.